Get this Widget
Cursul BNR
19 Ian 2018
 EURO = 4.6614 RON
 USD = 3.7984 RON

Topul joburilor care fac bine la siluetă

0
Angajatul din ziua de astăzi își petrece mare parte din timp stând pe un scaun, la un birou. Din acest motiv multe slujbe au devenit un chin pentru cei care le practică. Sedentarismul își spune cuvântul și în ceea ce privește silueta lucrștorilor, care se rotunjește de la o zi la alta.
Există însă o serie de locuri de muncă unde exercițiile și efortul fizic sunt un factor de bază în îndeplinirea sarcinilor zilnice, reprezentând practici „rutină”.

 Valet

Cand suma pe care o poți câștiga din bacșișuri într-o zi depinde de cât de repede te miști, fiecare secundă contează. Servicii mai rapide înseamnă câștiguri mai mari, de aceea valeții care cară bagaje la hoteluri pot arde multe calorii alergând pur și simplu timp de ore întregi. Un astfel de antrenament cardio în timpul programului de lucru ajută din plin la menținerea în formă, în condițiile în care alergatul este una dintre cele mai rapide activități prin care se pot arde calorii și se poate obține rezistență.

 Bonă

În ziua de azi, bonele sunt la modă. Dacă ai nevoie de un antrenament cardio, o bonă bună îi va „cuceri” pe copii prin atragerea acestora în diverse activități distractive, trebuind să facă diverse comisioane, uneori fiind practic nevoită să alerge după copii. Multă energie, devotament și disponibilitatea de program prelungit sunt obligatorii pentru o astfel de meserie.

Pompier

Pentru a putea ajunge pompier e nevoie de multe ore de antrenament, pentru că te vei grăbi să ajungi la locul accidentului pentru a salva vieți, în condițiile în care va trebui să porți un echipament destul de greu. S-ar putea să trebuiască să cari oameni, de aceea pompierii trebuie să fie puternici. Acest lucru se poate atinge prin ridicarea de greutăți pentru a îmbunătăți musculatura picioarelor, pieptului și a brațelor. Urcarea a 40 de scări în șapte minute este de asemenea un exercițiu obișnuit.

Ghid turistic

De la tururi pe jos în marile orașe până la excursii pe bicicletă în parcurile naționale, ghizii pot să transpire destul de mult într-o zi obișnuită de lucru și să se mențină în formă prin însoțirea turiștilor în cele mai importante locuri turistice ale țării.

Fotograf de agenție

La știrile de ultimă oră fotografii de agenție trebuie să se pună rapid în mișcare.În condițiile scăderii numărului redacțiilor care acoperă evenimentele 24 de ore din 24, fotoreporterii sunt tot timpul pe teren pentru a prinde imaginile zilei înainte de a fi prea târziu. Sunt în mod constant în mișcare, alergând, grăbindu-se să ajungă în locurile-cheie cu tot cu echipamentul care cântărește kilograme bune.

 Asistent de vânzări

Dacă vrei să îți îmbunătățești musculatura  picioarelor, un astfel de job te va ajută din plin, având în vedere că cea mai mare parte a timpului presupune să staiîn picioare, să mergi sau pur și simplu să alergi timp de opt ore. Urcatul scării poate face de asemenea parte din program. Pentru o și mai bună condiție fizică, puteți să încercați un astfel de job în perioada sărbătorilor, când agitația este și mai mare

Peisagist

Nu e neapărat o meserie în care totul să meargă pe roze. Ca peisagist profesionist, trebuie să-ți folosești mai multe grupe de mușchi pentru a smulge buruienile, a pune gazon, a sădi plante sau a aranja peluza.

 Antrenor personal

Care poate fi cea mai bună cale de a-ți îmbunătăți silueta decât prin a-i antrena pe ceilalți zi de zi? Urmarea unei astfel de cariere poate însemna de multe ori antrenamente susținute și certificări, dar odată atinse, va veți putea petrece cea mai mare parte a zilei făcând mișcare.

 Șofer livrări mobilă

Dacă vrei să ai mușchi de culturist, ai putea să încerci să-ți câștigi banii dintr-o meserie care presupune ridicarea de canapele, fotolii sau paturi. Șoferii, care livrează mobilă, cară și mută mobila pentru a mulțumi clientul. Veți utiliza în fiecare zi numeroase grupe de mușchi.

 Constructor la înălțime

Cauți un loc de muncă care să te pună să transpiri? De dimineața până seara, constructorii de acoperișuri mută, taie, acoperă și cară obiecte grele, totul la înalțime în codițiile în care trebuie tot timpul să-și mențină echilibrul.  În timpul verii, se pot arde și mai multe calorii datorită soarelui puternic.

Autor: ISABELA NICOLESCU

Share.

About Author

Leave A Reply