20 aprilie 2024
13.2 C
București

A început LITORALUL PENTRU TOȚI

A început LITORALUL PENTRU TOȚI, o nouă etapă a programului derulându-se în perioada 1 – 30 septembrie. Prin intermediul acestui proiect social, turiştii beneficiază de cazare la mare cu tarife între 50 şi 140 de lei/zi.

Acest program social este destinat turiştilor care îşi doresc o vacanţă la malul mării la sfârşitul sezonului pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ cu bugetele pentru sejururile petrecute in lunile iulie şi august. Tarifele practicate în programul special „Litoralul pentru toţi” sunt mai mici cu până la 70% faţă de cele din vârf de sezon„, precizează Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Până în prezent, s-au înscris în cea de-a 36-ediţie a Programului 49 hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţie 3.675 de locuri în fiecare dintre cele patru serii.

Aceste locuri vor fi vândute prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor sau direct de către hotel. Astfel, peste 14.000 de locuri sunt pregătite pentru turiştii care doresc să beneficieze de vacanţe cu tarife reduse. Pentru a veni în sprijinul turiştilor, multe hoteluri intrate în program menţin aceleaşi tarife nemodificate de şapte ani, deşi costurile utilităţilor au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%, iar în unele cazuri, chiar s-au dublat„, susţin reprezentanţii patronatele din turism.

Şi în cadrul ediţiei din această toamnă „Litoralul pentru toţi”, sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă.

Autor: Mădălina Lazăr
Foto: Pixabay.com

Mai multe articole

Știrile zilei