Get this Widget
Cursul BNR
22 Ian 2018
 EURO = 4.6656 RON
 USD = 3.8059 RON
Cursul BNR
19 Ian 2018
 EURO = 4.6614 RON
 USD = 3.7984 RON
Mountain View
Mountain View

Austria, prima țară care a oferit imunoglobulină României

0

În urma declanşării Mecanismului de Protecţie Civilă European, au apărut și primele rezultate, Austria răspunzând apelului României în ceea ce priveşte imunoglobulina.

“Aseară am luat decizia de a declanşa Mecanismul de Protecţie Civilă pentru imunoglobulină. Asta înseamnă că, în acest moment, în ţară nu mai dispunem de nicio doză de imunoglobulină. Avem pacienţi care aşteaptă de mai multă vreme acest tratament. (…) Acest mecanism înseamnă că cererea noastră ajunge într-un sistem electronic de unde statele care sunt conectate iau informaţiile şi ne oferă dacă au cantităţile de care România are nevoie în acest moment. Pot să vă spun că deja avem un răspuns de la un stat membru (UE – n.r.). Am luat legătura şi au mai cerut nişte date suplimentare referitoare la caracteristici de care mai aveau nevoie. Este vorba despre Crucea Roşie din Austria. Avem deja primul răspuns”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

La rândul său, secretarul de stat în MAI Raed Arafat, care se află la Bruxelles la o întâlnire NATO, a transmis o cerere privind imunoglobulina şi ţărilor membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

“Anual, România are nevoie de 956 de kilograme de imunoglobulină, substanţă necesară care anul trecut nu a fost asigurată. Anul acesta s-au asigurat cantităţi sporadice, cu toate că Guvernul României a suspendat aplicarea clawback-ului pentru produsele din plasmă şi sânge şi derivate pe o perioadă de doi ani. A fost o mână întinsă. (…) Acest mecanism rezolvă situaţia pe termen scurt sau sperăm că o va rezolva, că vom putea achiziţiona cantitatea necesară pentru pacienţii noştri”, a arătat ministrul Sorina Pintea.

Statul roman a solicitat prin Mecanismul de Protecţie Civilă european cantitatea necesară pentru două luni.

Autor: Sofia Filip
Foto:Pixabay.com

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply