Get this Widget
Cursul BNR
22 Ian 2018
 EURO = 4.6656 RON
 USD = 3.8059 RON
Cursul BNR
19 Ian 2018
 EURO = 4.6614 RON
 USD = 3.7984 RON
Mountain View
Mountain View

BCE nu a umblat la dobânzi

0

Banca Centrală Europeană (BCE) nu a umblat la dobânzi, lăsându-le nemodificate. De altfel, analiștii au anticipat că instituția va menține politica monetară ultra-relaxată.

În timpul ședinței de joi, Consiliul guvernatorilor a menţinut dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,40%.

“Consiliul guvernatorilor confirmă că se intenţionează efectuarea achiziţiilor nete de active, în ritmul lunar actual de 30 de miliarde euro, până la sfârşitul lunii septembrie 2018 sau ulterior, dacă va fi necesar, şi, în orice caz, până când Consiliul guvernatorilor va observa o ajustare susţinută a traiectoriei inflaţiei, în concordanţă cu obiectivul sau privind inflaţia”, se precizează într-un comunicat al BCE.

În timpul conferinței de presă susținută după ședința Consiliului guvernatorilor, preşedintele BCE, Mario Draghi, a dezvăluit că, în conformitate cu noile estimări ale instituţiei, Produsul Intern Brut al zonei euro ar urma să înregistreze o creştere de 2,4% în acest an, faţă de un avans de 2,3% cât estima în luna decembrie. Ritmul de creştere a economiei zonei euro ar urma să încetinească la 1,9% în 2019 şi 1,7% în 2020, în acest caz estimările BCE fiind identice cu cele din luna decembrie.

Oficialul BCE a avertizat că protecţionismul ar putea ameninţa creşterea economică din zona euro, după ce în ultimele zile preşedintele Donald Trump a ameninţat că va introduce taxe vamale de 25% pentru importurile de oţel şi 10% pentru importurile de aluminiu, ceea ce ar putea genera un război comercial. Riscurile în scădere la adresa perspectivelor de creştere în zona euro “sunt legate în principal de factorii globali, incluzând creşterea protecţionismului şi evoluţiile de pe pieţele valutare şi alte pieţe financiare”, a declarat Draghi. În ceea ce priveşte inflaţia, BCE estimează că preţurile de consum în zona euro ar urma să crească cu 1,4% în acest an, la fel cum estima în decembrie. În schimb, BCE şi-a revizuit uşor în scădere prognoza de inflaţie pentru 2019, până la 1,4% faţă de avansul de 1,5% preconizat în decembrie. Pentru 2020 prognoza de inflaţie a rămas neschimbată la 1,7%.

Misiunea principală a BCE este stabilitatea preţurilor, definită ca o creştere a preţurilor mai mică dar apropiată de 2%. Timp de aproape trei ani, inflaţia în zona euro s-a situat sub ţinta de 2% avută în vedere de BCE şi conform noilor estimări nici în următorii ani nu se va apropia de obiectivul ţintă.

Autor: Victoria Preda
Foto:Pixabay.com

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply