Get this Widget
Cursul BNR
22 Ian 2018
 EURO = 4.6656 RON
 USD = 3.8059 RON
Cursul BNR
19 Ian 2018
 EURO = 4.6614 RON
 USD = 3.7984 RON
Mountain View
Mountain View

Biografia de calvar a unei prinţese: Marina Sturdza

0

Anul 1948. În urma unui război devastator şi a unui regim politic ce se contura tot mai ameninţător, la numai 3 ani, Marina Sturdza este scoasă în secret din ţară, în speranţa unei vieţi mai bune. Prima tentativă este fără succes, diplomatul elveţian care mijlocise fuga, o ţine o vreme în familia lui, dar părinții nu apar. Copila se întoarce în patrie şi este dată în grija bunicii. Are loc o a doua tentativă. Un copil de trei ani pe peronul gol al unei gări, așteptând pe un geamantan. Mica prinţesă Marina Sturdza, descendentă a două familii princiare, Suţu şi Sturdza, îşi întâlneşte în cele din urmă părinţii la Zürich.

Urmează un lung exil. Din Elveţia ajunge în Franţa, apoi în Italia şi într-un final în Canada la o fermă de porci din Alberta. În 1952, familia Marinei Sturdza pleacă la Toronto, iar viaţa prinţesei începe să se schimbe. În ciuda tuturor greutăţilor, primeşte o educaţie aleasă pe măsura descendenţei sale nobiliare.

Timp de aproape trei decenii a fost jurnalist de modă şi artă, scriind pentru 35 de publicaţii, a fost vicepreşedinte al casei de modă Oscar de la Renta şi a colaborat cu marii creatori de modă ai lumii. A lucrat pentru UNICEF, pentru Guvernul Canadei, a urmat o carieră în zona diplomației. Dar mai presus de orice, Prinţesa a fost sufletul multor fundaţii, caritatea fiind cea mai mare bucurie a ei.

Dintr-o lume mai bună, Marina Sturdza organizează acum acest eveniment, încă o dovadă a sublimei sale generozităţi. Licitația caritabilă a colecției prinţesei Marina Sturdza este una dintre ultimele sale dorinţe, iar Artmark, în numele executorilor testamentari ai Moștenirii Marina Sturdza, i-o împlineşte.

În data de 24 aprilie, vor fi scoase la licitaţie obiecte de valoare și de suflet ce au aparţinut Prințesei Marina Sturdza. Potrivit dorinței sale, toate fondurile strânse în urma acestei licitații vor fi direcționate către fundațiile sprijinite de către Prințesa Marina Sturdza: Hope and Homes for Children, Fara Orphans Fund, The Hospices of Hope, Pro Patrimonio şi Fundația Sfântul Dimitrie.

Loturile licitaţiei pot fi vizionate online aici, expoziţia putând fi vizitată începând de miercuri, 11 aprilie, la Palatul Cesianu-Racoviţă.

Autor:Victoria Preda

 

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply