Get this Widget
Cursul BNR
22 Ian 2018
 EURO = 4.6656 RON
 USD = 3.8059 RON
Cursul BNR
19 Ian 2018
 EURO = 4.6614 RON
 USD = 3.7984 RON
Mountain View
Mountain View

Bucureştiul a sărit pragul de 1 milion de angajaţi. Un sfert sunt ȋn clădiri de birouri moderne

0

Numărul de angajaţi din clădirile de birouri clasa A şi B din Bucureşti a ajuns la aproximativ 250.000 la finalul anului trecut, ȋn timp ce efectivul total al salariaţilor din Capitală a depăşit pragul de 1 milion de persoane ȋn prima lună a acestui an.

Efectivul salariaţilor din Bucureşti a crescut ȋn cea de-a doua jumătate a anului trecut cu aproximativ 40.000 de persoane, reiese din datele Institutului Naţional de Statistică, circa 10.000 de persoane fiind recrutate ȋn rȃndul companiilor cu sedii ȋn clădirile de birouri moderne, potrivit estimărilor Cushman & Wakefield Echinox.

Ținȃnd cont de proiectele de birouri a căror livrare este anunţată ȋn acest an, precum şi de planurile de recrutare anunţate ȋn special de companiile internaţionale prezente pe piaţa locală, numărul angajaţilor din clădirile moderne de birouri din Bucureşti ar putea urca spre 280.000 de persoane pȃnă la finalul acestui an.

Numărul angajaţilor din Bucureşti este ȋn creştere, cu peste 100.000 de noi angajaţi ȋn ultimii trei ani. În acelaşi timp, se constată şi o evoluţie semnificativă a condiţiilor de lucru oferite de angajatori, ca factor important ȋn procesul de retenţie. Rata şomajului este la un minim record, de 1,5%, iar ȋn rȃndul specialiştilor din zona IT există un deficit de personal substanţial, motiv pentru care Bucureştiul trebuie să ȋşi menţină atractivitatea pentru a absorbi forţa de muncă din alte zone,”declară Mădălina Cojocaru, Partner, Office Agency C&W Echinox.

Un număr de aproximativ 65.000 de persoane lucrează ȋn clădirile de birouri din zona Pipera, circa 55.000 ȋn zona Centru – Nord, iar ȋn Vest ȋn jur de 38.000, cele trei zone concentrȃnd 63% dintre angajaţii clădirilor moderne de birouri din Bucureşti.

Calculul numărului de angajaţi este realizat ȋn funcţie de destinaţia şi de rata de ocupare ȋnregistrată pentru fiecare zonă de birouri la finalul anului 2017.

Clădirile de birouri cu cea mai mare rată de metri pătraţi per angajat sunt situate ȋn special ȋn zona centrală şi CBD (Central Business District – Piaţa Victoriei – Piaţa Charles de Gaulle), care găzduiesc ȋn special sedii de firme din sectoare precum consultanţă, bănci şi asigurări sau farma.

Cea mai mică rată de metri pătraţi per angajat rămȃne ȋn continuare zona Pipera Sud (Dimitrie Pompeiu), zonă de birouri dedicată operaţiunilor de back-office, fiind o destinaţie aleasă ȋn special de companiile care oferă servicii de outsourcing.

Autor: Victoria Preda
Foto: Pixabay.com
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply