Get this Widget
Cursul BNR
22 Ian 2018
 EURO = 4.6656 RON
 USD = 3.8059 RON
Cursul BNR
19 Ian 2018
 EURO = 4.6614 RON
 USD = 3.7984 RON
Mountain View
Mountain View

Dawn Raids App, ghidul detaliat privind drepturile și obligațiile din timpul inspecțiilor derulate de autoritățile de reglementare și control

0

Firma globală de avocatură Clifford Chance a lansat Dawn Raids App, o aplicație mobilă care oferă clienților ce fac obiectul unei inspecții un ghid în timp real și pas cu pas asupra drepturilor și obligațiilor pe care le au, precum și acces rapid la specialiștii Clifford Chance de la care pot primi imediat asistență juridică.

Dawn Raids App este prima aplicație care oferă asistență cu privire la modul de gestionare a inspecțiilor derulate de peste 80 de autorități de reglementare și control la nivel global cum sunt, de exemplu, autoritățile judiciare sau administrative, incluzând autoritățile de concurență, fiscale, de reglementare și control a diverselor piețe, etc. Prima versiune a aplicației a fost lansată în Franța în iunie 2017, iar ediția globală – care acoperă 15 țări din Europa, Asia Pacific și Statele Unite – a fost dezvoltată ca urmare a cererii în creștere din partea clienților.

„Reflectând tendințele internaționale, autoritățile de reglementare și control din România au fost extrem de active în ultimii ani, iar această realitate este de așteptat să continue. Investigații se lansează în permanență, în diverse industrii, pe diverse practici, iar pentru companiile vizate totul începe de la momentul inspecției – modul în care angajații știu să gestioneze această situație are legătură directă cu întregul curs al investigației ulterioare, precum și cu decizia finală a autorității ce derulează investigația. Companiile trebuie să știe foarte bine ce trebuie să facă în astfel de situații. Rolul nostru este să ajutăm încă de la început, prin sfaturi simple acordate în mod rapid – iar aplicația de față      s-a dovedit extrem de utilă în acest sens”, spune Diana Crângașu, Senior Associate și coordonator al practicii de dreptul concurenței din cadrul Clifford Chance Badea.

„Ca firmă globală, suntem în permanență preocupați să livrăm cele mai bune servicii și să ne adaptăm la realitățile pieței. Noile tehnologii ne ajută să combinăm know-how-ul unei firme globale de top cu cele mai potrivite soluții tehnice, într-un exercițiu de leadership în inovație pentru piața serviciilor de avocatură de business, având constant în minte nevoile și beneficiile clienților noștri. Aplicația Dawn Raids este, de altfel, cea mai recentă inițiativă într-o serie de proiecte prin care integrăm cu succes tehnologia în activitatea noastră”, adaugă Nadia Badea, Partener Clifford Chance și expert menționat în aplicație drept contact de urgență în cazul unei inspecții pentru biroul de la București.

În 2016, Clifford Chance a anunțat un parteneriat cu Kira pentru a îmbunătăți managementul procesului juridic printr-un software de Inteligență Artificială, iar în 2017 Clifford Chance s-a asociat cu NEOTA pentru a dezvolta un instrument automatizat dedicat instituțiilor financiare pentru a evalua și gestiona impactul reglementărilor MiFID2. De asemenea, firma a înființat de curând un grup global interdisciplinar dedicat tehnologiei – Tech Group, care va acorda asistență clienților din toate industriile, în legătură cu oportunitățile și aspectele specifice pe care le implică noile tehnologii.

Dawn Raids App lansată de Clifford Chance pune la dispoziție un ghid practic și ușor de folosit de către utilizatorii de telefoane smart. Conținutul său răspunde la întrebări punctuale, în funcție de legislația în vigoare din fiecare țară în parte. Structura aplicației include:

  • O platformă simplă și ușor de folosit pentru a accesa conținutul aferent fiecărei țări.
  • Conținut cu sfaturi practice și legislație administrativă și penală pentru 15 jurisdicții.
  • Informații și sfaturi în legătură cu peste 80 de autorități de reglementare și control, de reglementare administrativă (abuz de piață, antitrust, piața muncii, protecția datelor), precum și judiciare (percheziții, controale AML, controale fiscale etc).
  • Opțiunea de a contacta un specialist local Clifford Chance direct prin aplicație.
Autor:Mihai Colț

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply