Get this Widget
Cursul BNR
22 Ian 2018
 EURO = 4.6656 RON
 USD = 3.8059 RON
Cursul BNR
19 Ian 2018
 EURO = 4.6614 RON
 USD = 3.7984 RON
Mountain View
Mountain View

E-Distribuție Muntenia se implică în formarea noilor generații de electricieni

0

E-Distribuție Muntenia a încheiat un acord de parteneriat cu Colegiul Tehnic Energetic București și va susține începând cu acest an o clasă în sistem dual ai cărei absolvenți vor primi certificarea de Electricieni Exploatare Centrale, Staţii şi Reţele Electrice.

“Domeniul energiei cunoaște schimbări semnificative în ultimii ani, în special ca urmare a introducerii de noi tehnologii, care au adus atât o simplificare a operațiunilor pentru electricieni cât și nevoia de noi competențe. Companiile Grupului Enel au adoptat un model de afaceri bazat pe Crearea de Valoare în Comun (Creating Shared Value), care vizează dezvoltarea sustenabilă a companiei și a comunităților. Acest program va sprijini formarea profesională a tinerilor care doresc să devină electricieni și în plus le va oferi acestora o șansă de angajare în cadrul companiilor E-Distribuție, după absolvire”, a declarat Federico Panone, Director General E-Distribuție.

Înscrierile pentru clasa duală “Viitor electrician” vor avea loc în zilele de 15, 18 și 19 iunie 2018. Pentru înscriere, elevii se vor prezenta, împreună cu un părinte sau un reprezentant legal, la secretariatul şcolii în care învață, unde vor primi fişa de înscriere pentru învăţământul profesional de stat. Apoi vor merge la sediul Colegiului Tehnic Energetic Bucureşti, unde vor fi ajutați să completeze fişa de înscriere în învăţământul profesional de stat, precum şi fişa de opţiuni pentru învăţământul dual.

O componentă importantă a programului este pregătirea practică, atât în laboratoarele Colegiului cât și în instalațiile E-Distribuție Muntenia. În primul an al programului, cel puțin 20% din ore vor fi de formare practică în instalațiile E-Distribuție Muntenia, iar această pondere va crește la 60% în al doilea an și la 70% în al treilea an. Pregătirea practică va include ore de mentorat cu specialişti şi tutori ai E-Distribuție Muntenia, pregătiți special pentru aceste activități.

Programul este organizat în sistemul dual de învățământ, ceea ce asigură sprijinul E-Distribuție Muntenia către Colegiul Tehnic Energetic București pe durata celor 3 ani de studiu. Compania va acorda elevilor o bursă lunară de 200 de lei, care se adaugă bursei de 200 de lei acordate în sistemul de învățământ profesional de stat.

În plus, E-Distribuție Muntenia va susține diverse nevoi ale elevilor, cum ar fi cheltuielile legate de examinările de medicină a muncii şi analize medicale obligatorii, echipamente de lucru şi de protecţie, masa de prânz în fiecare zi, cheltuielile de transport şi cazare pentru elevii din afara Bucureştiului, abonamente la transportul intern în Bucureşti, vizite de studiu.

După finalizarea programului de trei ani, absolvenții vor deveni Electricieni Exploatare Centrale, Staţii şi Reţele Electrice, astfel că vor putea lucra ca electricieni de măsură pe partea de verificare şi recuperare de energie electrică, sau electricieni de medie tensiune sau medie-joasă tensiune în staţii electrice.

Viitorii electricieni care vor dori să devină lider de echipă vor putea urma cursuri de maiștri, iar cei care doresc să continue studiile vor putea participa la examenul de bacalaureat în timp ce sunt angajați. Mai departe, cei care doresc să devină ingineri vor putea urma o facultate de profil.

Autor:Mădălina Lazăr
Foto:E-Distribuție Muntenia
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply