Get this Widget
Cursul BNR
22 Ian 2018
 EURO = 4.6656 RON
 USD = 3.8059 RON
Cursul BNR
19 Ian 2018
 EURO = 4.6614 RON
 USD = 3.7984 RON
Mountain View
Mountain View

Grevă de avertisment în Sănătate

0

Protestele din Sănătate debutează luni cu o grevă de avertisment de două ore, organizată în intervalul 9.00-11.00. Iulian Pope, prim-vicepreşedinte Sanitas, a declarat, pentru AGERPRES, că “timp de două ore se va întrerupe activitatea, urmând ca doar o treime dintre angajaţi să muncească, aşa cum spune legea”.

Din cauza protestelor, timpul de aşteptare în spitale va creşte pentru pacienţii care nu sunt urgenţe. “Vom asigura toate urgenţele şi nu ne dorim ca pacienţii să fie afectaţi, însă cei care nu sunt urgenţe vor aştepta mai mult“, a susţinut liderul de sindicat.

Pope a mai declarat că sindicaliştii au mari speranţe ca solicitările lor să fie rezolvate în cadrul unor discuţii care ar urma să aibă loc marţi, la Guvern. “În caz contrar, începând de vineri, 11 mai, vom intra în grevă generală pe termen nelimitat“, a adăugat liderul sindical.

Principalele revendicări ale Federaţiei Sanitas vizează modificarea legii salarizării, în sensul eliminării plafonului de 30% pentru sporuri, creşteri salariale pentru tot personalul din sănătate şi asistenţă socială şi negocierea şi semnarea Contractelor colective de muncă la nivelul celor două sectoare de activitate.

Și membrii Federaţiei “Solidaritatea Sanitară’ au anunţat că vor participa la protestele legale programate în următoarea perioadă în sectorul sanitar.” Federaţia Solidaritatea Sanitară va organiza, timp de două ore, o “grevă româneascăȚ de avertisment, concretizată prin pichetarea spitalelor cu oamenii veniţi de acasă, echipaţi în ţinutele de protest, şi greva japoneză din partea salariaţilor aflaţi la serviciu. Prin această formă de protest reprezentanţii sindicali susţin revendicări aşa cum au fost formulate, concomitent cu greva de avertisment anunţată de Federaţia Sanitas. Una dintre revendicările esențiale ale Federației Solidaritatea Sanitară o reprezintă eliminarea „sancțiunilor pentru asigurarea continuității asistenței medicale” pe care o constituie includerea în limita de 30% a sporurilor pentru gardă și a celor pentru activitatea desfășurată în zilele nelucrătoare, cea eficientă soluție constituind-o eliminarea acestei limite”, se arată într-un comunicat de presă.

Ce vor angajații din Sănătate ?

1.Acordarea drepturilor prevăzute în Regulamentul de sporuri prin raportarea procentuală a sporurilor și a drepturilor asociate la salariul de bază actual cel puțin la nivelul procentelor pe care salariații le aveau anterior.

2.Respectare principiului drepturilor câștigate pentru toate categoriile de salariați în privința sporurilor pentru condițiile de muncă prin eliminarea limitei de 30% aferentă sporurilor și reintroducerea cumulărilor.

3.Respectarea principiului echității în sistemul de salarizare din sănătate prin creșterea salariilor de bază ale tuturor categoriilor de angajați din sănătate la nivelul maxim din lege începând cu data de 1 martie 2018 și reașezarea salariilor de bază din grilă în acord cu acest principiu.

4.Introducerea Anexei nr. 6 la Regulamentul de sporuri în rândul situațiilor în care sporurile pot fi cumulate, alături de anexa nr. 7. Adăugarea tuturor unităților de interes național și regional în Anexa nr. 6.

5.Păstrarea limitelor minime ale sporurilor din actualul Regulament de sporuri, ele având caracterul de limite minime garantate pentru a proteja salariații de reducerea veniturilor salariale.

6.Respectarea dreptului tuturor salariaților din sănătate care lucrează în condițiile de muncă prevăzute în HG nr. 153/2018 (Regulamentul de sporuri) la sporurile corespunzătoare, indiferent de categoria profesională din care fac parte.

7.Acceptarea propunerilor Federației „Solidaritatea Sanitară” la Contractul colectiv de muncă de la nivel de sector sanitar.

8.Impozitarea indemnizației de hrană în acord cu regimul fiscal al acestui tip de protecție socială, similar tichetelor de masă, respectiv cu 10% (indemnizația de hrană trebuie scutită de plata contribuțiilor, aplicându-i-se doar impozitul pe venit).

9.Asimilarea moașelor, tehnicienilor medicali, surorilor medicale … cu asistentele medicale din punctul de vedere al momentului de aplicare a creșterilor salariale.

10.Eliminarea situațiilor de reducere a veniturilor salariale generate prin mutarea contribuțiilor prin creșterea salariilor de bază proporțional cu valoarea contribuțiilor transferate la care se adaugă o creștere de 4% (similar procedurii aplicate tuturor salariaților din sectorul bugetar).

Autor: Sofia Filip
Foto: Federația Sanitas/ Federația Solidaritatea Sanitară

 

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply