Sfânta și Marea Joi

Ziua de joi din Săptămâna Mare este cunoscută drept JOIA MARE.

Sfânta şi Marea Joi, explicație duhovnicească

 În Sfânta și Marea Joi dumnezeieștii Părinți, care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeieștilor Apostoli și Sfintelor Evanghelii, ne-au predat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoșatelor Taine, rugăciunea mai presus de fire și vânzarea Domnului, scrie Basilica.ro.

În Sinaxarul Deniei de Joi care se săvârşeşte Miercuri seara, se arată că în Sfânta şi Marea Joi sunt prăznuite patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, adică predarea înfricoşătoarelor Taine, rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea (trădarea) Domnului.

Domnul Hristos a serbat cu ucenicii Săi Paştele vechi iuda­ic, care-L prefigura pe El, taina jertfei Lui, iar apoi a instituit Paştele cel nou, adică identificarea pâinii şi vinului binecu­vântate cu Trupul şi Sângele Său. Iubirea lui Hristos care se dăruieşte în Cina cea de Taină este iubirea Sa mântuitoare mai tare decât păcatul şi moartea, cum va arăta pe Cruce când iartă pe cei ce-L răstignesc, iar după înviere îl iartă pe Petru care, din frică, s-a lepădat de Iisus.

Prin Cina cea de Taină, Hristos redescoperă că darurile creaţiei, reprezentate prin pâine şi vin, sunt daruri ale iubirii Sale pentru oameni, iar când El le sfinţeşte prin prezenţa Sa iubitoare, ne dăruieşte însăşi iubirea Sa dătătoare de viaţă veşnică: Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia, în ziua cea de apoi. Căci trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură (Ioan 6, 54-55).

În Cina cea de Taină, Hristos Cel întru toate ascultător de Dumnezeu dăruieşte oamenilor Paradisul cu Pomul vieţii (cum scrie Sfântul Isaac Sirul), pe care Adam l-a pierdut prin neascultare de Dum­nezeu şi nepostire, pentru că a socotit că darurile sunt mai de preţ decât Dăruitorul.

Prin Taina Sfintei Euharistii, Hristos Domnul ne arată că adevărata viaţă este o existenţă euharistică, de comuniune cu Dumnezeu şi de recunoştinţă faţă de El – Izvorul şi Dătătorul vieţii veşnice. Sfânta Evanghelie după Ioan spune, vorbind despre Cina cea de Taină, că înainte de sărbătoarea Paştilor, ştiind lisus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, iubind pe ai Săi, cei din lume, până la sfârşit i-a iubit (Ioan 13, 1). La iubirea Lui extremă a răspuns Iuda cu trădare extremă, pentru că acest ucenic a iubit mai mult banii decât pe Stăpânul său.

Cântările Deniei din Sfânta şi Marea Joi arată cât de mare şi înspăimântător este păcatul lui Iuda, care, îmbolnăvindu-se cu iubirea de arginţi, s-a întunecat şi a vândut pentru treizeci de arginţi pe Hristos Domnul.

Iubirea smerită şi jertfelnică a lui Hristos se arată în jertfa Sa euharistică care apoi se manifestă şi ca iubire smerită şi slujitoare în spălarea picioarelor ucenicilor Săi: Dacă Eu, Domnul şi învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sun­teţi datori să spălaţi picioarele unii altora; că v-am dat pildă, că pre­cum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi (Ioan 13,14-15).

După ce a săvârşit Cina cea de Taină, inaugurând Paştele Nou, Noul Legământ, prin însăşi iubirea Sa jertfelnică, adeverită ca iubire slujitoare, curăţitoare, sfinţitoare şi mântuitoare, Hristos Domnul dă o poruncă nouă ucenicilor şi anume, fiecare să iubească pe semenii săi, nu doar ca pe sine însuşi, ci aşa cum Hristos îi iubeşte.

Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Pre­cum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii ( Ioan 13, 34-35).

Slujbele din Sfânta şi Marea Joi cuprind Denia sau Utre­nia şi Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Spălarea picioarelor are loc în mănăstiri şi în unele ca­tedrale, după Liturghie, când cel mai mare spală picioarele slujitorilor mai mici, pentru a arăta că adevărata activitate a Bisericii este slujirea izvorâtă din iubire smerită şi jertfelnică.

În cadrul Sfintei Liturghii euharistice din Sfânta şi Marea Joi se scoate Agneţul, care se conservă în Sfântul Altar de-a lungul întregului an, pentru a fi dăruit celor nou botezaţi, celor bol­navi şi celor ce se împărtăşesc în regim de urgenţă.

Ca semn al legăturii dintre Botez, Mirungere, Euharistie şi taina Bisericii Sfinţite şi Sfinţitoare (mai ales Altarul şi Antimisul), se sfinţeşte Sfântul şi Marele Mir de Patri­arhul unei Biserici autocefale, împreună cu membrii Sfân­tului Sinod.

Acest Sfânt şi Mare Mir a fost preînchipuit atât de mirul de mare preţ cu care a fost uns Hristos-Domnul ( Ioan 12, 7) ca semn al îngropării Sale, cât şi de mirul adus de femeile purtătoare de mir în ziua învierii lui Hristos, Cel ce după înviere a dăruit ucenicilor Săi darul Sfântului Duh ( Ioan 20, 22-23).

Astfel, Sfântul şi Marele Mir arată lu­crarea Sfinţitoare a lui Hristos în Biserică prin Sfântul Duh, împărtăşind oamenilor darul înfierii în iubirea lui Dumnezeu Tatăl, prin mulţimea darurilor simbolizate de uleiul de măsline, vinul curat şi cele 40 de mirodenii din care se prepară Sfântul şi Marele Mir.

CITEȘTE ȘI: Ce învață creștinii în ultimele zile de urcuș spre Înviere?

Slujba din seara aceasta este anticipat slujba zilei de mâine, de Vineri, în care prăznuim Patimile cele mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos.

Cele douăsprezece lecturi din Sfintele Evanghelii ale slujbei acesteia sunt citirea completă a relatărilor celor patru Evanghelii despre suferinţele Mântuitorului, despre răstig­nirea şi moartea Sa pe Cruce. Nici o sărbătoare din timpul anului nu are în cuprinsul său o lectură biblică atât de com­pletă a tot ceea ce poate fi înţeles duhovniceşte legat de săr­bătoarea respectivă.

S-a spus, de către unii teologii, că predica apostolilor despre Moartea şi Învierea Mântuitorului formează, de fapt, centrul Sfintelor Evanghelii. Sfintele Evanghelii referitoare la Patimile şi Învierea Mântuitorului formează, aşadar, Vestea cea bună, adică inima Evangheliei.

De aceea, Biserica Orto­doxă, înaintea concluziei teologilor moderni, a subliniat care este esenţa sau conţinutul Evangheliei prin faptul că pe cele două coperte ale Evangheliei se află semnul Sfintei Cruci şi icoana învierii. Cu alte cuvinte, toată Evanghelia lui Hristos se con­centrează în taina Crucii şi în taina Învierii Sale.

Taina Crucii şi taina Învierii străbat Evangheliile de la un capăt la altul, dar, în mod deosebit, ele sunt concentrate în lecturile Deniilor din Joia Mare şi în binevestirea învierii Mântuitorului din noaptea Sfintelor Paşti.

RÂNDUIALA SPĂLĂRII PICIOARELOR LA IERUSALIM

Cultul Bisericii Ortodoxe este o meditaţie şi o rugăciune ca ecou la citirea Sfintelor Evanghelii care vorbesc despre sufe­rinţele, moartea şi învierea Mântuitorului.

Care este înţelesul duhovnicesc al slujbei Deniilor din Joia Mare? Desigur că ele sunt mai multe, dar faptul că după fiecare Evanghelie care s-a citit, corul, strana şi noi toţi, în gând, am spus: Slavă îndelung răbdării Tale, Doamne, slavă Ţie, înseamnă că cea mai mare virtute pe care o vedem în viaţa Mântuitorului este dragostea Sa îndelung răbdătoare.

În general, când iubim, iubim pe oamenii care ne iubesc pe noi, iar foarte adesea nici pe aceştia nu-i mai iubim, ci îi uităm. Foarte mulţi copii îşi uită părinţii, foarte mulţi din cei care au beneficiat de ajutorul cuiva îl uită foarte repede. Dar să iubeşti şi când nu mai eşti iubit sau să iubeşti chiar şi atunci când eşti urât e un lucru foarte rar.

Evangheliile din seara aceasta ne-au arătat că Mântui­torul Iisus Hristos nu a încetat să iubească pe Dumnezeu şi pe semeni, pe oameni, chiar şi în mijlocul suferinţei Lui. Iubirea Sa este acum verificată prin durere, prin suferinţă. Iubirea Sa este îndelung răbdătoare. Evanghelia după Ioan, în capitolul 13, ne spune că: Mântuitorul Iisus Hristos, iubind pe ai Săi cei din lume, i-a iubit până la sfârşit (Ioan 13, 1).

Iubirea Lui faţă de Dumnezeu se vede în faptul că nimic nu-L poate îndepărta de la împlinirea voii Tatălui ceresc. În faţa morţii, în rugăciunea din Ghetsimani, Mântuitorul Se roagă zicând: Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta (Matei 26, 39), adică paharul suferinţei şi al morţii.

Ca orice om care se teme de moarte şi de suferinţă, Mântuitorul rosteşte rugăciunea aceasta, dar îndată adaugă: dar nu după cum voiesc Eu, ci precum voieşti Tu. Voinţa Lui umană urmează voinţei Lui divine, care este în acord deplin cu Tatăl Cel veşnic.

În momentul în care Iuda îl trădează, Iisus îi spune: Prietene, ceea ce faci, fă mai curând sau De ce, prietene, vinzi tu pe Stăpânul Tău cu o sărutare?. Deci nu se vede nici o urmă de ură a Sa faţă de Iuda, nici un dram de răutate, ci în mijlocul acestui eveniment al trădării, Mântuitorul continuă să iubească pe toţi ucenicii, chiar şi pe Iuda.

Când Petru, cuprins de prea multă frică, se leapădă în faţa slujnicii şi spune: Nu-L cunosc pe El (pe Iisus), Mântui­torul nu încetează a-1 iubi. De aceea, după înviere, îl cheamă, prin intermediul femeilor mironosiţe sfătuite de înger: Mergeţi şi spuneţi ucenicilor şi lui Petru că va merge în Galileea… acolo îl veţi vedea ( Marcu 16, 7).

Iubirea îndelung răbdătoare a Mântuitorului Hristos faţă de Dumnezeu Tatăl se vede în cuvintele Sale de pe Cruce când zice: Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu ( Luca 23, 46), iar pentru cei care L-au răstignit, Mântuitorul Se roagă zicând: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac (Luca 23, 34).

Această taină a iubirii până la capăt, a iubirii mai tare decât păcatul, decât trădarea, decât lepădarea, decât orice părăsire este taina Crucii, iar în ea se află sămânţa învierii. La această iubire îndelung răbdătoare a umanităţii lui Hris­tos răspunde iubirea lui Dumnezeu care-L înviază din morţi, pentru că El, ca Om, a murit pe nedrept. El este Dreptul Cel ce va fi înviat de puterea dumnezeiască pentru că iubirea Lui este mai tare decât moartea ca urmare a păcatului.

Pentru că este mai tare decât moartea, iubirea lui Hristos trece prin moarte şi biruieşte moartea. Legătura aceasta dintre taina Crucii şi taina învierii, prin iubirea mai tare decât moartea, este contemplată şi preamărită în aceste cântări ale Deniilor. Iar slava acestei iubiri smerite şi îndelung răbdătoare se vede în taina învierii sau în taina Sfintelor Paşti.

În Epistola Sfântului Apostol Pavel către Coloseni, în capitolul al doilea, ni se spune un lucru deosebit de impor­tant pentru viaţa noastră duhovnicească: Mântuitorul Iisus Hristos a biruit puterile demonice, diavoleşti ale întunericu­lui, ţintuindu-le pe Cruce ( Coloseni 2,14-15). Desigur, cea dintâi întrebare este cum Mântuitorul, murind pe Cruce, bi­ruieşte puterile diavoleşti?

Sfinţii Părinţi ai Bisericii şi, mai ales, Sfântul Maxim Mărturisitorul ne arată că Mântuitorul a biruit două feluri de ispite: ispitele plăcerii şi cele ale durerii, şi ne cheamă şi pe noi, pe creştini, care-i purtăm numele, să biruim şi noi aceste ispite.

Ispitele plăcerii, şi anume lăcomia de a avea în lumea aceasta cât mai multe lucruri materiale, de a avea cât mai multă slavă şi de a stăpâni cât mai mult peste alţii. Aceste ispite le-a biruit Mântuitorul în pustie când a postit 40 de zile. Ca o şcoală a biruinţei acestor ispite avem noi în Ortodoxie postul de 40 de zile, care s-a încheiat în Duminica Floriilor. Dar văzând demonii că nu pot despărţi pe Hristos de Dumnezeu prin ispitele lăcomiei au inventat ispitele durerii.

În această Săptămână a Patimilor vedem cum Mântuitorul biruieşte şi ispitele durerii, pentru că nici prin durere şi nici prin suferinţă El nu cade din iubirea de Dumnezeu şi de oameni, ci rămâne în iubirea aceasta înde­lung răbdătoare şi smerită. Or, tocmai aceasta este marea taină a Crucii: prin smerenia şi prin îndelunga Sa răbdare, Mân­tuitorul rămâne în starea de iubire smerită pe care nu o au demonii.

De aceea, Crucea lui Hristos devine armă puternică împotriva diavolului. Când demonii văd Crucea, ea le aminteşte de iubirea smerită a Mântuitorului Iisus Hristos, iubire care este mai tare decât ura, deoarece Hristos n-a răspuns la ură cu ură, ci a biruit ura cu iubire smerită răbdând chinurile şi moartea pe cruce. în sensul acesta trebuie înţelese cuvintele care spun că Mântuitorul a biruit puterile demonice ţintuindu-le pe Cruce.

Rugăciunile şi cântările Deniilor de Joi seara au rostul să ne deschidă sufletul pentru ca Hristos Domnul, cu prezenţa Sa nevăzută, dar reală, să ne dăruiască şi nouă putere duhovnicească de a birui ispitele din lumea aceasta. Cei ce au postit, cei ce şi-au plâns păcatele, cei ce s-au spovedit, cei ce au făcut milostenie au biruit încetul cu încetul ispitele lăcomiei.

Iar cei ce, trecând şi prin necazuri şi prin încercări, nu şi-au schimbat şi nu şi-au împuţinat dreapta credinţă şi nici dragostea lor faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, aceia au biruit ispitele sufe­rinţei şi s-au apropiat de Hristos. Foarte adesea, oamenii trec prin necazuri, prin suferinţe, iar dacă această trecere a lor prin suferinţă îi apropie mai mult de Dumnezeu prin rugăciune şi prin schimbarea vieţii lor, atunci încep să simtă în viaţa lor puterea învierii ascunsă în Cruce.

CITEȘTE ȘI: Sfânta și Marea Miercuri

Să rugăm pe Hristos-Domnul să ne dăruiască puterea aceasta duhovnicească a iubirii îndelung răbdătoare, a dragostei duhovniceşti curate nu numai când ne merge bine, ci şi atunci când trecem prin încercări şi prin necazuri. Iar dacă simţim această putere în noi, simţim şi bucuria învierii, bucuria iubirii lui Hristos pentru noi, spre slava Sa şi spre a noastră mântuire.

PĂRINTELE CONSTANTIN NEGULA EXPLICĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN SFÂNTA JOI

 
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare

În Joia Mare, dimineața, oamenii merg la biserica să se spovedească și să se împărtășească. Seara, are loc slujba celor 12 Evanghelii, iar lumea merge la biserică îmbracată în haine de doliu, făcute din pânză albă și cusute cu negru, conform site-ului Crestinortodox.ro.

Tot acum se duce la biserică pâine, care va fi sfințită de preot, stropită cu vin și împărțită enoriașilor în Noaptea de Înviere.

Se spune că din Joia Mare nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se bate toaca.

În majoritatea gospodăriilor românești, Joia Mare este ziua dedicată copturilor pascale și înroșirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paști. Se spune că ouale înroșite în această zi nu se strică niciodată.

CITEȘTE ȘI: Sfânta Marți

Joia Mare este ultima zi din Postul Mare în care se fac slujbe pentru sufletul morților. Se crede că în noaptea dinainte de Joia Mare, se deschid mormintele, iar sufletele morților se întorc la vechile lor locuințe, unde rămân până în sâmbăta dinainte de Rusalii. Oamenii aprind focuri în curți, pe dealuri sau în cimitire, pentru ca aceștia să aibă lumină și căldură. Aprinderea acestora reiterează focul pe care l-au aprins slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, pentru a se încălzi, atunci cand Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, atunci când s-a lepădat de Hristos.Femeile duc la biserică colaci, prescuri, vin, miere de albine și fructe și, după ce sunt sfințite, se împart pentru sufletul celor duși pe lumea cealaltă. Se obișnuiește să se dea de pomană apă, fie se aruncă pe mormânt o găleată de apă, fie se duce apă la femeile mai bătrâne. Se spune că nu e bine să speli rufe în această zi, pentru că la morți, în loc să ajungă pomană, se duce apă murdară de la spălat.

Joia Mare se mai numește Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră sau Joimărița.

Joimărița sau Joimărica este un personaj întâlnit doar în mitologia romănească. Ea a fost, la origini, o zeitate a morții, care supraveghea focurile din Joia Mare, dar ulterior a devenit un personaj justitiar, care-i pedepsește pe cei leneși.Până în această zi, gospodinele trebuie să termine torsul și țesutul de frica Joimăriței. Personajul este întruchipat, simbolic, de o femeie urâtă și puternică, deghizată într-o vrăjitoare rea, care poartă cu ea o serie de instrumente: o galeată cu jăratic, un clește, un ciocan, un cuțit, un vătrai, un sac cu cenușă etc. Ea le arde degetele și mâinile fetelor leneșe, le pârlește părul și unghiile și dă foc fuioarelor de lână găsite netoarse.Se spune că Joimărița vine să vadă ce a lucrat fiecare. Nici bărbații nu scapă de pedepse, dacă au fost leneși și gospodăria nu arată așa cum ar trebui. În cazul în care Joimărița găsește pe cineva dormind, acela va fi leneș tot anul.

CITEȘTE ȘI: Am intrat în Săptămâna PATIMILOR!

În unele zone, o femeie bătrână merge pe la casele cu fete tinere pentru a îndeplini traditia, dar în alte zone, cete de copii, unși pe față cu negreală, merg să le îndemne pe fete la lucru: „Câlții / Mâlții / Toarse câlții; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai ros. / Scoate tolul să ți-l văz! / Și de-l ai, / Să te-nduri și să ne dai / Cele ouă-ncondeiate / De acolo din covate”. Pentru a scapa de pedeapsă, gazdele trebuie să le dea copiilor ouăO altă formă de manifestare a Joimăriței o reprezintă strigăturile peste sat.

Originar din zona Ardealului, acest obicei era de fapt o denunțare satirică a abaterilor din anul anterior, cu un important rol moralizator. Seara, credincioșii merg la biserică pentru a asista la slujba celor 12 Evanghelii.

În tradiția populară, se crede că fetele trebuie să-și pună 12 dorințe pe un fir de ață, făcând câte un nod după fiecare Evanghelie citită de preot. După Înviere, se dezleagă cele 12 noduri pentru ca dorința să se împlinească, iar ața se pune sub pernă și tinerele își vor visa, astfel, ursitul. În sudul țării se păstrează și obiceiul ca bunicile să spele picioarele copiilor din familie.​

Sursa text: Basilica.ro/CrestinOrtodox.ro

Sursa foto și video: Basilica.ro/CrestinOrtodox.ro/TrinitasTv Facebook