Get this Widget
Cursul BNR
22 Ian 2018
 EURO = 4.6656 RON
 USD = 3.8059 RON
Cursul BNR
19 Ian 2018
 EURO = 4.6614 RON
 USD = 3.7984 RON
Mountain View
Mountain View

Mișcări modeste pe piața de fuziuni și achiziții. Doar 19 tranzacții au fost anunțate în primul trimestru

0

În primul trimestru al anului în curs s-au înregistrat mișcări modeste pe piața de fuziuni și achiziții, industria de M&A fiind estimată undeva la 258 milioane euro.

O analiză a Deloitte România, realizată pe baza surselor publice și a tranzacțiilor cu valoare comunicată, indică faptul că nivelul este semnificativ mai scăzut comparativ cu cel înregistrat în primul trimestru din 2017. Dacă se ține cont și de tranzacțiile cu valoare necomunicată, totalul pieței este între 500 și 600 milioane euro, la fel ca  în perioada similară a anului trecut, conform estimărilor Deloitte.

După finalul anului 2017, care a reprezentat un record, activitatea de fuziuni și achiziții a debutat lent, însă rămânem optimiști în ceea ce privește evoluția din acest an a pieței de M&A. Am contabilizat o singură tranzacție cu o valoare anunțată oficial de peste 100 milioane de euro în acest interval, comparativ cu cinci în ultimul trimestru din 2017”, a spus Ioana Filipescu, Partener Consultanță Fuziuni și Achiziții, Deloitte România.

În total, au fost anunțate 19 tranzacții în primul trimestru din acest an, inclusiv cele a căror valoare nu a fost anunțată oficial. În perioada similară din 2017 erau anunțate 30 de tranzacții. “Finanțarea în serie B prin care start-up-ul românesc UiPath a atras trei dintre cele mai puternice fonduri din sectorul de tehnologie din lume a creat primul unicorn din sectorul de IT din România, o premieră pentru mediul local de business, care a pus definitiv România pe harta marilor investitori specializați în tehnologie. UiPath, companie cu o evoluție fulgerătoare, confirmă ascensiunea sectorului IT, vedeta economiei românești din ultimii ani. Ne așteptăm să vedem și în viitor numeroase alte tranzacții în acest domeniu, unde numărul start-up-urilor este în creștere“, a mai spus Ioana Filipescu.

Analiza Deloitte exclude tranzacțiile cu o valoare mai mică de 5 milioane de euro, iar în primul trimestru al acestui an au fost anunțate un număr semnificativ de tranzacții sub acest nivel.

Top 3 tranzacții:

  • 1.Finanțarea în serie B acordată de către Accel, Capital G și Kleiner Perkins Caufield & Byers startup-ului românesc UiPath specializat în dezvoltarea de soluții pentru auto­matizarea proceselor in­terne cu aju­torul roboticii (153 mil. dolari). Tranzacția marchează o premieră pentru sectorul de IT, UiPath devenind primul unicorn românesc, un startup a cărui evaluare a depășit un miliard de dolari.
  • 2.Achiziția de către Unilever a producătorului de înghețată Betty Ice, la finalul unei proceduri competitive de vânzare (valoare necomunicată oficial).
  • 3.Cumpărarea de către GreenGold Asset Manage­ment AB/KB a Cascade Empire și a diviziei de management forestier Ocol Silvic Cascade Empire de la grupul Schweighofer. Cascade Empire deținea peste 14.000 de hectare de păduri în România (valoare necomunicată oficial).
Autor: Sofia Bălan
Foto: Deloitte România/ Pixabay.com
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply