Get this Widget
Cursul BNR
22 Ian 2018
 EURO = 4.6656 RON
 USD = 3.8059 RON
Cursul BNR
19 Ian 2018
 EURO = 4.6614 RON
 USD = 3.7984 RON
Mountain View
Mountain View

Povestea unui diplomat de carieră. Ambasadorul Daniel Ioniță: România este poarta spre Europa pentru Republica Moldova

0

Cu puțin timp înainte de scurta vacanță de 1 mai, am avut deosebita onoare de a sta de vorbă cu Daniel Ioniță, ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Moldova. Ca jurnalist cu peste 20 de ani de experiență media pe segmentul România-Republica Moldova, mi-am formulat din timp întrebările și am încercat, așa cum ne-am obișnuit cititorii, să găsim un echilibru între seriozitate și relaxare.

Astfel, chiar în prima parte a discuției, am avut plăcuta surpriză de a afla că reprezentantul României în Republica Moldova știe foarte bine despre particularitatea și specificul publicației noastre, Ordinea Zilei, și anume faptul că scriem din suflet, cu suflet, dar în același timp, obiectiv, echidistant, fără comentarii și tentă politică. Ne-am axat discuția mai mult pe segmentul uman, cu referire desigur la elemente faptice și obiective. Am încercat să ieșim din tipare, pentru ca textul nostru să fie atractiv, educativ și desigur, să aducem ceva nou, așa cum îi stă bine unui ziar cotidian.

Ambasada României la Chișinau a marcat Ziua Veteranilor de Război

Daniel Ioniță este diplomat de carieră. Şi-a început activitatea în MAE în iunie 1996, parcurgând succesiv toate treptele diplomatice, de la ataşat, ajungând până la funcția supremă de ministru plenipotențiar, după cum chiar domnia sa ne-a declarat în interviul acordat, la Chișinău, cotidianului românesc Ordinea Zilei.

A fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Regatul Norvegiei. A contribuit la extinderea și aprofundarea relațiilor de ansamblu dintre cele două ţări, precum și la afirmarea comunităților de români din țara de reședință, prin programe eficiente de cooperare și acțiuni de diplomație publică.

Portofoliul său cuprinde o arie vastă, de la politici de securitate, la neproliferare, dezarmare şi problematica drepturilor omului. Are o bogată experienţă de negocieri internaţionale, fiind parte a delegaţiei oficiale care a negociat Acordul bilateral cu SUA pentru participarea României la sistemul de apărare antirachetă.

Are o diplomă universitară de inginer electro-energetician, însă s-a specializat, ulterior, în integrarea euro-atlantică şi securitatea naţională și internațională. Perfecționările au continuat astfel încât a absolvit mai multe cursuri de specialitate organizate în ţară şi în străinătate (Colegiul Naţional de Apărare din România, Colegiul NATO de la Roma, Colegiul European de Securitate și Apărare, Centrul European pentru Studii de Securitate “George C. Marshall”, Colegiul Naţional de Apărare al Suediei).

A fost decorat de doi Preşedinţi ai României cu: Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Ofițer în martie 2013; cu Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, în decembrie 2008; cu Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de Cavaler, în decembrie 2002. În luna mai 2014, Episcopia Europei de Nord a Bisericii Ortodoxe Române i-a conferit „Crucea Nordului”, care reprezință cea mai înaltă distincţie pentru mireni. Este căsătorit cu Lavinia Cătălina şi au împreună o fiică, Iris Maria (născută în anul 1994). Aceasta este o scurtă introducere despre omul și diplomatul Daniel Ioniță.

Aș dori să începem cu …începutul. Cum ați ajuns în diplomație?

Mi-am dorit cariera diplomatică, fiind inspirat de parcursul profesional al părinților mei.

Diplomația este o profesie de vocație pentru Daniel Ioniță. Și, într-adevăr, i se potrivește perfect, chiar dacă are la baza formării profesionale o școală tehnică.

Ulterior, la București s-a anunțat un concurs de atragere și formare a tinerilor diplomați, după cum ne-a povestit, privind în urma anilor care au trecut, ambasadorul Daniel Ioniță. Și după cum vedem, astăzi, acesta a fost de altfel și pasul decisiv, momentul care l-a consacrat pe Daniel Ioniță ca diplomat de carieră.

Odată ce pășim pe un drum, cale de întoarcere nu există. Putem doar urca. În acest fel, Daniel Ioniță a ajuns astăzi la funcția supremă și anume aceea de ministru plenipotențiar.

Ați ajuns la Chișinău în vara anului 2016. Cum și unde ați primit vestea că urmează să reprezentați România în Republica Moldova? Dacă nu erați aici vă doreați să vă aflați în altă parte, undeva anume?

Da, am ajuns la Chișinău în iulie 2016. Am mai fost și anterior în Republica Moldova. În mai multe vizite de lucru, ca reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe de la București. Realitatea este mult mai complexă. Mi-am nuanțat gândurile. Sunt optimist și încrezător. Am dorit să fiu aici și m-am bucurat că Guvernul României mi-a acordat încredere. Nu mi-aș fi dorit să fiu în altă parte decât la Chișinău.

Ați avut două zile pline, cu două evenimente importante. O manifestare prin care Ambasada României în R. Moldova a marcat Ziua Veteranilor de Război, la Cimitirul de onoare al ostașilor români la Țiganca, raionul Cantemir. Și inaugurarea grădiniței din satul Gangura, raionul Ialoveni, renovată cu sprijinul Guvernului României. Cum vă relaxați? Ce faceți în timpul liber?

Îmi place să citesc. Practic sportul. Înot, alerg. Merg pe bicicletă. De fiecare dată când vremea îmi permite, vin la serviciu, de acasă, pe bicicletă. Îmi place să merg, în Chișinău, la sala de sport.

Ambasada României s-a făcut remarcată în R. Moldova prin foarte multe acțiuni – donații de carte, inaugurări de grădinițe, susținerea culturii și exemplele ar putea continua. Ce v-a impresionat, ce v-a atras atenția în satele moldovenești?

Apreciez dialogul cu oameni simpli. Este vorba despre o interacțiune. Am descoperit că există un punct comun al bunătății și ospitalității. Este punctul comun, pe care îl regăsim și în România.

Ligia Beatrice Vasilescu în dialog cu Excelența sa, Ambasadorul României la Chișinău

Centenarul. Actualmente, pornind de la ideea Centenarului Marii Uniri, în Republica Moldova încă se mai adună semnături pentru Unirea cu România. Cum vedeți această idee, ca diplomat cu vastă experiență internațională?

România este un susținător ferm și un avocat pe calea parcursului european. România ajută Republica Moldova, inclusiv pentru toate proiectele în derulare pe care le au instituțiile statului. Suntem permanent consultați, mai ales că avem și o vastă experiență. Avem limba comună. Tradiții comune. Împărtășim experiența României. Ambele părți au de câștigat. Proiectele aflate în plină desfășurare sunt bune pentru cetățenii Republicii Moldova. Am rămas la fel de optimist și încrezător că viitorul Republicii Moldova este unul european. Cultural, lingvistic, geografic, trei puncte comune. Este vorba și despre angajamentele asumate, care trebuie continuate și duse la bun sfârșit. România este poarta spre Europa.

Câteva cuvinte despre viitor…

Reformele în Republica Moldova vor conduce la modernizarea statului, vor asigura modalitățile necesare de securitate și vor schimba mentalități. Pentru că principalii dușmani sunt mentalitățile și preconcepțiile. Dezinformarea.

V-ați gândit să scrieți o carte? Aveți o experiență vastă în domeniu. Despre activitatea dumneavoastră, despre sentimentele și emoțiile transmise de oamenii pe care i-ați cunoscut de-a lungul timpului?

Acum nu. Timpul nu îmi permite. Mai târziu, poate că da.

Autor: Ligia Beatrice Vasilescu
Foto: Ion Panfil
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply