Get this Widget
Cursul BNR
22 Ian 2018
 EURO = 4.6656 RON
 USD = 3.8059 RON
Cursul BNR
19 Ian 2018
 EURO = 4.6614 RON
 USD = 3.7984 RON
Mountain View
Mountain View

Primăria Capitalei le dă cuplurilor infertile câte 3.000 de euro pentru proceduri de fertilizare in vitro

0

Primăria Capitalei le va da cuplurilor infertile câte 3.000 de euro pentru proceduri de fertilizare in vitro, un proiect în acest sens fiind adoptat de Consiliul General al Municipiului București.

Practic, prin acest program, Primăria Capitalei va ajuta cu un sprijin financiar, echivalentul în lei a sumei de 3.000 de euro – însemnând practic la cursul actual 13.800 de lei -, cuplurile care urmează această procedură atât în clinici private sau în spitalele de stat. Doamnele trebuie să aibă ca şi condiţie o vârstă cuprinsă între 24 şi 45 de ani. Nu există o condiţionalitate în sensul ca doamna şi domnul respectiv să fie căsătoriţi, pentru că aici am intra într-o zonă de discriminare şi am depăşi cu mult cadrul nostru administrativ“, a declarat primarul general, Gabriela Firea.

Edilul a menționat că s-a mers până la 45 de ani, deşi programul naţional vizează o vârstă mai redusă, deoarece a primit mai multe apeluri din partea unor ONG-uri, care au spus că este o discriminare ca vârsta maximă pentru a intra în acest program să fie de 40 – 42 de ani, deoarece sunt foarte multe cazuri de femei care au reuşit să rămână însărcinate printr-o fertilizare in vitro şi la 44 – 45 de ani.

Bugetul multianual al programului va fi de 13.800.000 de lei pentru perioada iunie 2018 – decembrie 2019 pentru un număr estimat de 1.000 de beneficiare.

În 30 de zile, ASSMB va elabora regulamentul de acordare a sprijinului financiar pentru cupluri infertile.

Autor:Sofia Filip
Foto:Primăria Municipiului Bucureşti

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply