19 aprilie 2024
11.3 C
București

Reguli importante ale desfășurării proceselor civile

Sfârșitul de an aduce schimbări legislative în mai multe domenii cheie. Prin Legea nr. 310/17 decembrie 2018, care a intrat în vigoare vineri, se modifică o serie de acte normative care reglementează procesele civile, în vederea unor obiective precum (i) scurtarea proceselor civile, (ii) protejarea justițiabililor pe parcursul procesului civil în anumite situații care nu le sunt imputabile sau (iii) asigurarea aplicarii unitare a legii de către toate instanțele și autoritățile din țară.

Mihnea Săraru,Partner PeliFilip

Expunerea de motive a Legii nr. 310/2018 se regăsește la următorul link. Modificările  au intrat în vigoare de pe 21 decembrie 2018, însă noile reguli se vor aplica doar proceselor nou-inițiate, iar nu și proceselor aflate în curs de soluționare la acest moment. Dintre numeroasele schimbări aduse de Legea nr. 310/2018, se remarcă urmatoarele:

  • Răspunsul la întâmpinare nu mai este obligatoriu, ci doar facultativ. Drept urmare, din cele trei acte care trebuiau depuse în etapa scrisă din primă instanță au mai rămas doar două obligatorii (cererea de chemare în judecată și întâmpinarea). Aceeași regulă se va aplica și în etapa apelului, unde intimatul va avea doar posibilitatea, însă nu și obligația de a depune răspuns la întâmpinare. Modificarea va avea efectul pozitiv de scurtare a fazei scrise a procesului civil pentru că judecătorul va putea stabili primul termen de judecată mai rapid, la 3 zile după data depunerii întâmpinării/expirarea termenului de întâmpinare (fară să mai aștepte depunerea răspunsului la întâmpinare). Însa, în cazul dosarelor complexe, în care utilitatea răspunsului la întâmpinare este ridicată, sarcina părților va fi îngreunată prin fixarea rapida a termenului de judecată: nu va exista suficient timp pentru ca reclamantul să pregatească răspunsul la întampinare sau pentru ca pârâtul sa îl studieze.
  • Recursurile vor fi soluționate ca regulă de instanța ierarhic superioară celei care a pronuntat hotararea, iar nu neaparat de Înalta Curte de Casație și Justiție ca până acum. Modificarea va avea ca efect pozitiv decongestionarea activității Înaltei Curți de Casație și Justiție.
  • Au fost abrogate regulile cu privire la aplicarea procedurii de filtru pentru recursurile soluționate de Înalta Curte de Casație și Justiție. 493 Cod proc. civ. privind procedura de filtru a recursurilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost abrogat în integralitate, ceea ce va contribui la scurtarea duratei soluționării proceselor de către instanța supremă.
  • Nu mai pot fi atacate cu recurs hotărârile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor și cele care decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată. Modificarea va avea ca efect pozitiv soluționarea definitiva mai rapidă a acestui tip de dispute, dar cu prețul efectului negativ de a se limita accesul la instanțele de grad superior.
  • Au fost introduse două cazuri de suspendare facultativă a judecății, în scopul aplicării unitare a legii de toate instantele. Noile reguli introduc două noi cazuri de suspendare facultativă a judecății (i) atunci când într-un caz similar Curtea de Justiție a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de hotărâre preliminară și (ii) când o problemă de drept relevantă pentru soluționarea procesului este supusă unui recurs în interesul legii. Modificările aduc avantajul de a spori gradul de unificare a practicii judiciare.
  • Justițiabili nu vor mai fi sancționanți pentru depunerea căii de atac în termenul indicat în mod greșit de instanță. Noua forma a art. 457 alin. (2) Cod proc. civ. stabilește că „(2) Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege. Indicarea în mod greşit de către instanţă a termenului pentru exercitarea căii de atac constituie cauza de repunerea în termen din oficiu a căii de atac exercitată cu respectarea indicaţiei greşite a instanţei.”

    Andreea Păcăleanu, Associate PeliFilip
  • De asemenea, reclamantul nu mai poate fi sancționat cu anularea cererii de chemare în judecată pentru nemenționarea unor date și informații de care acesta nu dispune personal. Prevederile art. 200 au fost completate cu un nou alineat (44) care stabilește că „Reclamantului nu i se poate cere să completeze sau să modifice cererea de chemare în judecată cu date și informații de care aceasta nu dispune personal și pentru obținerea cărora este nevoie de intervenția instanței.”
  • Hotărârile judecătorești vor trebui redactate în termen de maxim 3 luni de la pronunțare. Potrivit noilor reguli, judecătorii vor trebui să redacteze hotărârile în termen de 30 de zile, urmând ca acest termen de judecată să poate fi prelungit maxim de două ori cu câte 30 de zile pentru motive întemeiate. Rămâne de văzut însă în ce măsură regula se va aplica în condițiille în care legea nu prevede vreo sancțiune pentru nerespectarea acestui termen.
  • Regimul invocării necompetenței instanței a devenit unul mai relaxat. Noile reguli stabilesc că excepția necompetenței materiale și teritoriale poate fi invocată până la primul termen la care ca părțile au fost legal citate și pot pune concluzii în fața instanței, cea de-a doua condiție fiind una suplimentară față de reglementarea anterioară. Drept urmare, termenul pentru invocarea acestei excepții a devenit mai lung ceea ce ar trebui să ofere o garanție suplimentată că dosarele sunt soluționate de instanțe competente. Soluția creează însă și riscul tergiversării cauzei.
  • Au fost îmbunătățite regulile privind depunerea înscrisurilor la instanță prin mijloace electronice moderne. Noile reguli prevăd în mod expres că data depunerii prin poștă sau email este data primirii de către calculatorul sau faxul instanței, fără să prezinte importanță când sunt documentele înregistrate de personalul instanței.
Autori:Mihnea Săraru,Partner PeliFilip şi Andreea Păcăleanu, Associate PeliFilip, practica de Rezolvare a Disputelor
Foto: PiliFilip/Pixabay.com

 

Mai multe articole

Știrile zilei