Get this Widget
Cursul BNR
22 Ian 2018
 EURO = 4.6656 RON
 USD = 3.8059 RON
Cursul BNR
19 Ian 2018
 EURO = 4.6614 RON
 USD = 3.7984 RON
Mountain View
Mountain View

Trucuri pentru frumusețe:Părul tău poate radia cu ajutorul unui tratament pregătit din cuișoare

0

Părul nostru necesită o îngrijire specială. Astăzi vă propun un ingredient la îndemâna oricui, un ingredient pe care mulți îl folosesc în bucătărie, dar pe care noi îl vom utiliza pentru a preveni căderea părului și pentru a-i reda strălucirea.

Este vorba despre cuișoare, un tip de condiment utilizat la scară largă. Cuișoarele sunt recunoscute pentru proprietățile lor extraordinare, fiind întâlnite în foarte multe produse destinate frumuseții. În cazul părului, cuișoarele ajută la prevenirea căderii acestuia, accelerând în același timp creșterea.

Dacă vreți să aveți un păr care radiază, vă recomand o mască simplu de preparat: la o cană de ulei de măsline adăugați două linguri de cuișoare. Amestecul rezultat îl încălziți într-un vas. Este important să luați vasul de pe foc înainte de începerea procesului de prăjire. După îndepărtatea de pe foc, lăsați câteva ore amestecul la răcit. După ce s-a răcit complet, e bine să-l strecurați și să-l puneți într-o sticlă sau un borcan cu capac.

Înainte de a vă spăla părul, aplicați acest amestec pe tot scalpul și pe lungimea părului. Pentru o mai bună eficiență a tratamentului este bine să încălziți ușor cantitatea de amestec pe care o utilizați. După ce ați întins bine masca, masați ușor scalpul, prindeți părul într-un coc și acoperiți capul cu folie alimentară.

Stați cu masca pe păr minimum 30 de minute, după care vă spălați bine cu șamponul utilizat de obicei.

Acest tratament nu doar ca redă vitalitatea firului de păr, dar oferă și un parfum plăcut podoabei capilare. Mai mult decât atât, nuanțează în mod natural părul oferind o culoare plăcută. În cazul persoanelor care se vopsesc de obicei în nuanțe de roșcat, ciușoarele ajută la menținerea culorii pe termen mai mult.

Pentru cele care evită utilizarea uleiurilor pe păr, pot apela la ceaiul de cuișoare cu care își pot clăti podoaba capilară.

Mare atenție însă în cazul persoanelor care au o nuanță deschisă a podoabei capilare! Măștile care conțin cuișoare le pot schimba culoarea părului.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Pixabay.com

 

 

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply