Get this Widget
Mountain View
Mountain View

150 de jucători participă la Turneul Internațional de Bowling din România IBIBO 2018

0

La cea de-a noua ediție IDM Bucharest International Bowling Open (IBIBO), singurul turneu internaţional de bowling în sistem open din România, desfășurat sub egida World Bowling şi European Tenpin Bowling Federation (ETBF), au luat startul peste 150 de jucători din 17 țări. IBIBO 2018 se desfășoară în perioada 29 septembrie – 7 octombrie la IDM Club și are un fond de premiere de 22.150 de euro.

IBIBO 2018 a atras sportivi din întreaga lume care participă în premieră la concurs, iar acesta este o confirmare a faptului că IDM Bucharest International Bowling Open este o competiție de referință la nivel european. Nivelul de dificultate este foarte ridicat, iar provocarea pe care o au participanții este de lua decizia corectă privind trasa de urmat și bila corectă, în funcție de modul în care evoluează ungerea de pe pistă. În acest an am aplicat o ungere a pistei sport, de 39 de picioare lungime, 25 de ml. de lei și un raport transversal maxim de 2.97. De asemenea, am observat că bowlingul are din ce în ce mai multă aderență la copii și tineri, pe care îi ajută să își dezvolte capacitatea de coordonare, atenție și concentrare. Dacă la ediția anterioară cel mai tânăr participant avea 17 ani, acum va lua startul la competiție un copil în vârstă de 10 ani, care face parte din echipa Greciei și care ne așteptăm să aibă rezultate foarte bune pentru prima participare”, spune Marius Briciu, director IDM Club și managerul echipei de organizare a IBIBO 2018.

Autor: Mihai Colț
Foto: IBIBO 2018
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply