25 martie 2027, noul termen până la care firmele îşi pot actualiza codurile CAEN

Guvernul a decis prelungirea, până pe 25 martie 2027, a termenului în care firmele îşi pot actualiza codurile CAEN, astfel încât să nu fie blocată activitatea acestora. Datele Oficiului Național al Registrului Comerțului arată că, până la 25 septembrie 2026, doar 37,24% dintre profesioniştii care trebuie să facă această actualizare şi-au preschimbat efectiv obiectul de activitate conform CAEN Rev. 3.

„Nu vrem ca o procedură administrativă să ajungă să blocheze activitatea unei firme. De aceea, până la 25 martie 2027, codurile CAEN Rev. 2 şi CAEN Rev. 3 vor putea fi folosite în paralel – este un timp în plus de care ştim că multe firme au nevoie. Şi îi încurajăm pe toţi să facă aceste modificări cât mai repede! Vrem ca datele pe care le avem din economie să fie mai bine colectate, integrate în raportările EUROSTAT şi să ne permită politici publice bazate pe date corecte. Şi mai vrem să evităm aglomeraţia, presiunea inutilă şi situaţii în care o formalitate administrativă ajunge să încurce activitatea de zi cu zi. Avem încă şase luni în care să facem această tranziţie aşezat”, a transmis Irineu Darău, ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Comerţului.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

Mai multe articole

Știrile zilei