Get this Widget
Cursul BNR
22 Ian 2018
 EURO = 4.6656 RON
 USD = 3.8059 RON
Cursul BNR
19 Ian 2018
 EURO = 4.6614 RON
 USD = 3.7984 RON
Mountain View
Mountain View

8.920 de candidați susțin examenul naţional de definitivare în învăţământ

0

Proba scrisă din cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ, sesiunea 2018, se va desfăşura miercuri, 18 iulie, începând cu ora 10:00, în  42 centre de examen (câte unul în fiecare judeţ şi în Municipiul Bucureşti). În acest an proba va fi susținută la 98 de discipline de examen.

Dintre cei 9.475 de candidaţi înscrişi la începutul anului şcolar, au fost admişi la proba scrisă 8.920 de candidaţi care au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii: efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an, calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”, media aritmetică a notelor obținute la cele 2 inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective. Comparativ cu sesiunea de anul trecut, organizată în luna aprilie, se constată un plus de peste 2.500 de candidați înscriși.

Conform Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de definitivare în învăţământ, în vederea susţinerii probei scrise, candidaţii vor avea acces în sălile de examen cel mai devreme la ora 8:00 şi cel mai târziu la ora 8:45, în baza unui act de identitate/pașaport valabil. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, timp ce poate fi depăşit doar în cazul candidaţilor cu cerințe speciale, care au solicitat acest lucru.

În funcție de opțiunile manifestate, s-a înregistrat un număr mare de candidați înscriși pentru învăţământ preşcolar în limba română (2.253), învăţământ primar în limba română (1.534), educaţie fizică şi sport (887), limba şi literatura română (525) și limba și literatura engleză (511).

Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale la solicitarea candidaților, precum şi baremele de evaluare sunt asigurate de Centrul National de Evaluare şi Examinare şi vor fi afișate, după susţinerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro (ora 16:00) și la avizierele centrelor de examen.

Lucrările scrise vor fi evaluate în  6 centre organizate la nivel naţional, anume la nivelul inspectoratelor școlare din județele Alba, Bihor, Brașov, Iași, Prahova și din Municipiul București.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie cel puțin 8 pentru promovarea examenului.

Primele rezultate vor fi afişate în data de 24 iulie a.c. la centrele de examen şi pe site-ul: definitivat.edu.roContestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat,  în zilele de 24 iulie, după afişarea rezultatelor, şi 25 iulie, până la ora 14:00.  Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul anterior menţionat în data de 27 iulie 2018.

Cadrele didactice promovate  dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant şi poate intra pe o rută  de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.

Informații suplimentare despre organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de definitivare în învăţământ, precum şi programele specifice pentru examen sunt disponibile pe definitivat.edu.ro.

Autor: Mădălina Lazăr
Foto: Pixabay.com

 

 

 

 

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply