Ploile și temperaturile scăzute afectează jumătatea de est a ţării până miercuri dimineaţă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Meteorologii nu au vești prea bune, anunțând că ploile și temperaturile scăzute vor afecta jumătatea de est a ţării până miercuri dimineaţă.

Administrația Națională de Meteorologie ( ANM) a transmis o informare potrivit căreia 13 judeţe şi Capitala sunt sub cod portocaliu de precipitaţii. Informarea este valabilă până pe 28 mai, ora 10.00. Până atunci sunt prognozate cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată în estul ţării.

Astfel, jumătatea de est a ţării va ploua însemnat cantitativ şi se vor acumula local 40…50 l/mp şi pe arii restrânse peste 60…90 l/mp. Temporar vântul va avea intensificări în Moldova, jumătatea de est a Munteniei, Dobrogea şi vestul Olteniei, cu viteze la rafală, în general, de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 80…90 km/h.  Vremea va fi rece, chiar deosebit de rece, în special duminică şi luni, cu precădere în Moldova, Muntenia, Transilvania şi Dobrogea, astfel încât temperaturile maxime vor fi, în general, între 13 şi 21 de grade.

Nici de miercuri lucrurile nu se schimbă prea mult, având în vedere că perioade cu ploi vor fi până la finalul săptămânii, în cea mai mare parte a ţării.

Meteorologii au emis și o avertizare meteorologică cod galben, valabilă până pe 27 mai, ora 10.00. Până atunci sunt anunţate precipitaţii abundente în Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei şi în sud-estul şi estul Transilvaniei.

Foto: ANM

 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei