Stare de alertă în California. Evacuare obligatorie în regiunea Orange County ca urmare a unei scurgeri de substanțe chimice

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii, asupra faptului că autoritățile americane au declarat stare de alertă pentru statul California și au dispus evacuarea obligatorie în regiunea Orange County, în urma unei scurgeri de substanțe chimice, pentru perimetrul situat:

  •  la nord de Trask Avenue;
  •  la sud de Ball Road;
  •  la est de Valley View Street;
  •  la vest de Dale Street, Santa Barbara County.

În proximitatea perimetrului menționat se află zone de interes turistic din regiunea Anaheim, inclusiv parcul de distracții „Disneyland’’.

Au fost înființate centre de evacuare și adăpost temporar la următoarele locații:

  1. Freedom Hall – 16801 Euclid Street, Fountain Valley, California 92708;
  2. Savanna High School – 301 North Gilbert Street, Anaheim, California 92801;
  3. Kennedy High School – 8281 Walker Street, La Palma, California 90623;
  4. Ocean View High School – 17071 Gothard Street, Huntington Beach, California 92647.

MAE recomandă cetățenilor români să respecte instrucțiunile autorităților americane și să apeleze numărul de urgență 911 în caz de pericol iminent.

Cetățenii români pot solicita informații și asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Los Angeles: +1 310-444-0623.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție numărul de telefon de urgență al Consulatului General al României la Los Angeles: +1 310-721-0474.

Totodată, MAE reamintește cetăţenilor români care călătoresc în străinătate că aceștia au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte informat”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Un rezervor cu metacrilat de metil riscă să explodeze

Starea de alertă a fost instituită din cauza unui rezervor care conține circa 26.500 de litri de metacrilat de metil. Rezervorul aparține unei companii aerospațiale din Garden Grove.

TJ McGovern, șeful interimar al Autorității de Pompieri din Orange County, a transmis că autoritățile au descoperit riscul crescut de explozie vineri, după ce au primit informații actualizate de la companie.

Presa din Statele Unite relatează că metacrilatul de metil este o substanță chimică toxică și inflamabilă utilizată în producția de materiale plastice. Riscul unei scurgeri masive sau al unei explozii care să afecteze și alte rezervoare nu a fost încă limitat.

În acest context, specialiștii din domeniul sănătății au declarat că sunt îngrijorați că vapori cu substanța chimică ar putea provoca probleme respiratorii severe în cazul expunerii prelungite.

Autor: Filip Denis
Foto: Pixabay.com
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei