Get this Widget

A apărut implantul dentar 100% din ceramică

0

”2018 este anul unei revoluții în implantologia românească, datorită implantului din ceramică pură. Aceasta înseamnă că nu numai coroana este din ceramică, ci și implantul pe care medicul îl fixează în os și care până acum era metalic” spune dr. Cristian Csapo-Martinescu, Membru al Academiei Internaționale de Implantologie Ceramică și ambasador Straumann Pure Ceramic.

La implantul metalic exista riscul să fie afectat aspectul estetic al gingiei. Transparența naturală a gingiei poate lăsa, în unele cazuri, să se vadă culoarea gri a metalului. Cu implantul din ceramică acest risc este eliminat, gingia își păstrează colorația normală și te bucuri de un zâmbet natural.

Tratamentul cu implant dentar înseamnă o sănătate orală mai bună și o stimă de sine crescută.

“La început, implanturile dentare au fost folosite doar pentru că erau necesare, erau funcționale. Componentei estetice nu îi era acordată prea mare importanță. Totuși, odată cu trecerea timpului, estetica a devenit subiectul numărul 1 al tuturor studiilor din sfera implantologiei la nivel mondial. La ora actuală, estetica a ajuns la cel mai înalt nivel din toate timpurile prin introducerea implantului dentar ceramic. Avem din ce în ce mai mulți pacienți ce au nevoie de implanturi dentare în zona frontală. Teama principală a tuturor până acum era această colorație gri care ar fi fost evidentă. Soluția pentru ei, dar nu numai, este implantul 100% ceramic, disponibil de anul acesta și în România, în clinicile noastre. De altfel, începând din acest an, DENT ESTET este primul Centru de Excelență Straumann”, completează dr. Cristian Csapo-Martinescu, Membru al Academiei Internaționale de Implantologie Ceramică și medic stomatolog la Dent Estet.

Implantul Straumann Pure Ceramic oferă rezultate spectaculoase care durează o viață:

  • O estetică deosebită. Implantul Straumann® PURE Ceramic este rezultatul a mai mult de 12 ani de cercetare și dezvoltare în care producătorul elvețian s-a asigurat că implanturile ceramice respectă standardele de calitate și acoperă în totalitate nevoile pacienților.
  • Rezultatul final al procedurii de implant se obține mult mai rapid (este un implant monobloc, adică implantul și bontul sunt inserate în cadrul unei singure intervenții, față de două intervenții necesare în trecut).
  • Rezistență crescută datorită materialului care reproduce extrem de fidel caracteristicile dintelui natural. Fiecare implant este testat mecanic înainte de a părăsi laboratorul.
  • Precizie maximă prin implantare ghidată digital cu ajutorul tehnologiilor de ultimă generație 3 Shape – Implant Studio pe care DENT ESTET le deține în clinicile sale.
  • Integrare osoasă imediată, perioadă de vindecare extrem de rapidă. Conform unui studiu publicat de Straumann, rata de succes a implantului Pure Ceramic după 3 ani este de 97,5%.
  • Garanție pe viață oferită de producătorul elvețian.
  • Calitate superioară, componente high tech fabricate în Elveția de Straumann, una dintre companiile de top în implant dentar și în managementul regenerării țesuturilor.
  • Datorită biocompatibilității de excepție, este prima opțiune pentru pacienții cu diabet și osteoporoză.

În plus, până pe 15 iunie, Dent Estet oferă o reducere de 200 euro pentru fiecare implant Straumann Pure Ceramic.

Adevăratul cost al alternativelor la implantul dentar

La prima vedere, protezele dentare sau punțile detașabile pot apărea mult mai puțin costisitoare decât implanturile dentare, având în vedere costurile inițiale mai mici. Cu toate acestea, costul complet – atât financiar, cât și emoțional – al acestor opțiuni poate fi mult mai mare decât implanturile dentare, din mai multe motive:

  • Costurile inițiale față de costurile totale. Prețul inițial pe care îl plătești nu include costul înlocuirii protezelor sau a punților, care ar putea fi necesare la fiecare 5 ani. De asemenea, nu include costurile de întreținere, cum ar fi fixatorii și adezivii.
  • Costurile de confort. Spre deosebire de dinții naturali sau de implanturile dentare, protezele dentare trebuie scoase pentru a fi curățate, ceea ce poate fi o bătaie de cap consumatoare de timp.
  • Costurile pentru sănătate. Fără un dinte sau un implant, maxilarul tău va începe să se deterioreze, ceea ce poate schimba aspectul facial.
  • Costurile sociale. Protezele dentare pot aluneca atunci când mesteci, râzi, vorbești sau chiar când te săruți.

Dintr-o perspectivă pur financiară, pe termen lung, implanturile dentare sunt comparabile cu alte opțiuni de înlocuire a dinților. Iar când adaugi în ecuație calitatea vieții și sănătatea orală, implanturile dentare câștigă detașat comparația.

Mituri despre implantul dentar 

  • Intervenția chirurgicală pentru un implant dentar este foarte dureroasă.

În realitate, tehnica modernă îi permite medicului efectuarea unei intervenții minim invazive și aproape deloc dureroase, deoarece managementul durerii se realizează prin tehnici de sedare/anestezie și cu tratament medicamentos.

  • Implanturile dentare costă foarte mult

Beneficiile implantului dentar sunt incontestabile și depășesc orice alte tehnici de reconstrucție a zâmbetului. Dent Estet oferă garanție pe viață și plata în 24 de rate, fără dobândă.

  • Tratamentul cu implant dentar durează foarte mult.

Tehnicile moderne de tratament cu implant dentar permint montarea implantului dentar foarte repede, iar funcționalitatea lui este imediată. Există chiar posibilitatea de a avea un zâmbet nou în doar o zi.

  • Sunt prea tânăr sau prea în vârstă pentru un implant dentar

Vârsta înaintată sau prea fragedă este factorul frecvent invocat de cele mai multe persoane pentru a evita implantul dentar. În realitate, un medic bine pregătit, ce are la dispoziție o tehnologie adecvată și un plan complet de tratament, poate realiza cu succes un tratament cu implant dentar indiferent de vârsta pacientului (de la adolescenți până la vârstnici).

  • Implanturile dentare au foarte multe efecte secundare

Riscurile și complicațiile care pot apărea în cazul implantului dentar sunt aceleași ca la orice tip de intervenție chirurgicală care presupune incizii și suturi. Pacienții pot resimți un disconfort cu manifestare locală, inflamarea zonei și un risc minim de apariție a unei infecții, în primele zile de la efectuarea procedurii.

Totuși, acest lucru nu înseamnă că și tu vei manifesta oricare dintre aceste efecte secundare. Din contră, statistic vorbind, peste 90% dintre pacienții care au implant dentar se întorc la activitățile profesionale chiar din ziua următoare intervenției. Medicul implantolog experimentat va încerca întotdeauna să mențină scăzut orice risc, iar tu trebuie să te asiguri că urmezi întocmai tratamentul și indicațiile pe care stomatologul le-a personalizat pentru tine.

  • Implanturile dentare nu sunt mai bune decât protezele dentare

Acesta este un mit des întâlnit în rândul pacienților. Comparativ cu protezele dentare obișnuite, implanturile dentare prezintă numeroase avantaje, precum:

  • implantul dentar poate înlocui un singur dinte fără a afecta țesuturile moi din jurul acestuia
  • permite păstrarea țesutului osos în locul în care se realizează extracția dintelui
  • procedura cu implant dentar permite restaurarea tuturor dinților, la fel de eficient ca și în cazul protezelor dentare
  • nu există riscul ca mâncarea să rămână în zona coroanelor dentare.
Autor: Sofia Filip

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply