Guvernul Dăncilă a reușit performanța de provoca o adevărată revoltă în rândul primarilor, inclusiv a celor din partidele aflate la putere. Aleșii locali se declară nemulțumiți de faptul că în momentul de faţă până în 20% din bugetul de stat merge spre administraţiile locale, cel mai mic procent din Uniunea Europeană. Asociaţia Municipiilor din România solicită o treime din acest buget.
Acțiune fără precedent
Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a declarat miercuri, după întâlnirea edililor cu ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, că dacă punctul lor de vedere nu va fi aprobat, se vor deplasa în faţa Guvernului pentru a protesta.
„Noi cerem ca o treime din bugetul de stat să meargă către administraţia locală şi am convenit că 66,8%, cifra spusă de Ministerul de Finanţe, este obligatoriu să ne compenseze pentru a reduce pierderile din 2018, trebuie îndeplinită. În momentul în care va lipsi un procent, fiecare cetăţean pierde, înseamnă că Guvernul îşi bagă mâna în buzunarul cetăţenilor„, a mai spus Falcă.
La rândul său, preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Robert Negoiţă, a declarat că aşteaptă un răspuns pozitiv, în sensul alocării a o treime din buget spre municipii.
„Orice diminuare sub ceea ce s-a alocat practic anul trecut, adică 55% (din impozitul pe venit – n.r.), va însemna să fie afectate în primul rând serviciile publice şi investiţiile. În momentul în care se taie bugetul de la PMB, în ideea total neadevărată că sunt bani – sunt bani, dar sunt şi foarte multe probleme – atunci Guvernul ar trebui să preia şi atribuţiile Primăriei Capitalei. Şi anume, Ministerul Transporturilor să preia STB, să plătească subvenţia şi investiţiile. Ministerul Energiei să preia RADET şi să plătească subvenţia şi toate investiţiile necesare în această perioadă. Ministerul Sănătăţii să preia ASSMB – cele 20 de spitale – să le finanţeze. Nu poate o primărie generală prin Constituţie şi legea administraţiei să aibă atribuţii, dar să nu aibă bugetul corespunzător, câtă vreme bucureştenii contribuie la bugetul naţional cu 25% din acesta. (…) Dacă se taie din bani, să se taie şi din atribuţii, să ni le ia Guvernul pe toate. Eu sper să nu se ajungă aici, să fie multă înţelepciune, multă raţiune şi toate deciziile să se ia cu gândul la cetăţeni şi să nu reprezinte pedepse politice. Bugetul să fie creionat cu responsabilitate faţă de toţi cetăţenii şi nu cu simpatie sau antipatie faţă de un primar sau altul„, a punctat și Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.