Get this Widget

Aderarea țărilor din Balcanii de Vest la UE ar putea fi finalizată – fiind susținută de importanța strategică a regiunii

0

Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest a avut loc la Sofia, Bulgaria, pe data de 17 Mai 2018. Această reuniune a vizat reafirmarea angajamentului Uniunii Europene față de aderarea țărilor din Balcanii de Vest. Economiștii Coface văd ca posibilă aderarea la UE, mai ales că ar contrabalansa prezența rusă și chineză în regiune.

Cooperarea strânsă și integrarea economică

Ca urmare a perturbărilor provocate de conflictele din anii 1990 și de crizele financiare din perioada 2008-2011, țările din Balcanii de Vest (Albania, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Macedonia, Muntenegru și Serbia) și-au consolidat relațiile economice cu Uniunea Europeană. UE este cel mai mare partener comercial al regiunii, reprezentând 83% din exporturile și 67% din importurile sale. Din 2008, comerțul cu mărfuri între UE și Balcanii de Vest a crescut cu 80%, stimulat de acordurile de stabilizare și de asociere. Deficitul comercial ridicat al regiunii se datorează unei baze de producție înguste, cu mărfuri cu valoare adăugată mică. Este finanțată în principal de banii virați în țară de emigranții săi (aproape un sfert din populație trăiește în străinătate) și de investițiile străine directe, în special din Europa de Vest. Banii virați în țară de emigranți reprezintă aproximativ 10% din PIB pentru Albania, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru și Serbia, aproximativ 15% pentru Kosovo, dar doar 4% pentru Macedonia. Prezența europeană este deosebit de importantă în domeniul bancar, al telecomunicațiilor, al energiei, al turismului și, într-o mai mică măsură, a producției. Stocul de investiții străine directe reprezintă 40% din PIB în Albania, Bosnia și Macedonia, 70% în Serbia și 113% în Macedonia. Utilizarea puternică a monedei euro în regiune înseamnă că au o mare dependență de ciclul economic al Zonei Euro și de politicile sale monetare.

Corupția, șomajul ridicat și PIB-ul scăzut pe cap de locuitor, toate indică un drum lung

Datorită poziției geografice strategice a regiunii și a preocupărilor Uniunii Europene de a preveni propagarea conflictelor între țările vecine și de a contrabalansa influența Rusiei și a Chinei, este probabil să fie finalizată aderarea la UE. Acest lucru este preconizat să înceapă cu cei mai avansați doi candidați, Serbia și Muntenegru, probabil înainte de 2025. Calitatea de membru ar presupune costuri financiare suplimentare pentru Uniunea Europeană. Asistența financiară europeană se ridică la aproximativ 7 MLD EUR pentru perioada 2014-2020 (dintre care, majoritatea se referă la sprijinirea reformelor administrative și instituționale) și se estimează că aceasta ar putea fi completată cu fonduri suplimentare de ordinul a 2% din bugetul UE-28 pe anul 2017.

Cu toate acestea, din pricina unor deficiențe grave de guvernare, aderarea regiunii la UE va fi un proces lung. Corupția reprezintă o problemă majoră în sectoarele public și juridic din regiune, iar Balcanii de Vest au fost ulterior plasați la baza clasamentului din 2017 al  Transparency International pentru Europa. Această situație este confirmată de indicatorii de guvernanță ai Băncii Mondiale, care evidențiază stabilitatea politică slabă în Albania, Macedonia, Kosovo și Muntenegru, fragmentarea instituțională în Bosnia și Herțegovina, precum și regimurile slabe privind falimentul și insolvența.

PIB-ul mediu pe cap de locuitor în Balcanii de Vest abia atinge un sfert din cel al UE-15 și se situează la jumătatea nivelului celor 11 state membre ale Europei de Est. Convergența, care a avut loc în anii următori războaielor, s-a oprit brusc în timpul crizei financiare, din cauza lipsei de competitivitate. Șomajul se situează la 16,2% din populația activă totală și la 37,6% din populația mai tânără în câmpul muncii. Având în vedere ratele actuale de creștere a PIB-ului (de peste 3% în medie), Banca Mondială estimează că va dura aproximativ șase decenii pentru ca PIB-ul mediu pe cap de locuitor din Balcanii de Vest să atingă media UE.

Autor:Ioana Galeș
Foto:Pixabay.com

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply