Get this Widget

Afacerile SanaGout au crescut cu 68%

0

Reorganizarea businessului și orientarea aproape exclusiv către segmentul corporate a crescut cifra de afaceri cu 68% pentru unul dintre pionierii pieței de catering din România. SanaGout a încheiat anul 2018 cu  o cifră de afaceri de 500.000 de euro, fapt ce confirmă creșterea spectaculoasă din prima jumătate a lui 2018.

Cu o experiență de 10 ani pe piața de catering din România și peste 20.000 de evenimente organizate, SanaGout a făcut o schimbare radicală în planul de business, orientându-se exclusiv pe zona corporate – evenimente și meniuri de mic dejun/prânz.

În acest context, compania a deservit cu 25% mai multe programe corporate de livrare a prânzului pentru angajați decât în 2017, accentul fiind pus pe meniurile personalizate și sănătoase.

Acesta a reprezentat motorul de creștere pentru companie, astfel că, în prima jumătate anului 2018, SanaGout a înregistrat o creștere cu 55% a cifrei de afaceri față de perioada similară din 2017, ajungând la 220.000 euro.

Repoziționarea companiei în piața de catering și schimbările aduse strategiei noastre au dus în prima fază la o scădere a cifrei de afaceri, însă finalul anului 2018 ne arată că am ales direcția potrivită. 500 000 euro cifra de afaceri, în creștere cu 68% comparativ cu anul anterior sunt cifrele cu care am încheiat anul și ne așteptăm ca tendința de creștere să se mențină și pentru anul 2019”, a declarat Denisa Grădeanu, director general SanaGout.

Cea mai mare parte a cifrei de afaceri se datorează organizării de evenimente corporate, care reprezintă 80% din întregul business, aceasta fiind de altfel și direcția pe care se va axa compania în următorii 5 ani. Această direcție include și servicii de catering B2B, incluse de clienți în pachetele de beneficii pe care le oferă propriilor angajați.

Autor: Victoria Preda
Foto: SanaGout
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply