Get this Widget

Analiștii financiari se așteaptă ca euro să treacă de nivelul 4,84 lei

0

În ciuda faptului că aversiunea față de risc a înregistrat o scădere pe piețele internaționale, evoluție de care au profitat celelalte monede din regiune, cursul euro a continuat să crească. În piața monetară, indicii ROBOR au luat o pauză, după majorările succesive din zilele precedente.

Cursul euro a crescut de la 4,7538 la 4,7564 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,755 – 4,759 lei, iar cele de la ora 14:00 se efectuau în jurul valorii de 4,757 lei.

Adâncirea constantă a deficitelor de cont și comercial, evoluție stimulată de creșterea importurilor, a provocat majorarea cererii de valută, ceea ce imprimă o mișcare de depreciere a leului.

Depreciere de 2% a leului

Sondajul realizat în rândul membrilor CFA România, pentru luna februarie, anticipează deprecierea cu circa 2% a leului față de euro. Astfel, valoarea medie anticipată pentru orizontul de șase luni este de 4,7885 lei/euro, iar pentru cel de 12 luni de 4,8462 lei/euro.

Media dolarului american a scăzut de la 4,2013 la 4,2005 lei, cotațiile din piață fluctuând între 4,197 și 4,211 lei.

Moneda elvețiană s-a tranzacționat pe piețele internaționale la 1,122 – 1,125 franci/euro, iar media ei a urcat de la 4,2284 la 4,2296 lei, curs care nu a mai fost atins din iunie 2017.

Preţul gramului de aur a scăzut de la 177,8945 la 177,5598 lei, în timp ce valoarea unciei de aur s-a redus miercuri dimineață pe piețele internaționale specializate de la 1.322, luni seară, la circa 1.315 dolari.

Zi de pauză pentru ROBOR

Analiştii financiari grupați în cadrul CFA România estimează o rată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (martie 2019/martie 2020) de 3,72%, valoare care va influența nivelul dobânzilor.

În piața monetară, indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,23%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,32%.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,48% iar cel la 12 luni la 3,53%.

În regiune, moneda poloneză fluctua între 4,29 și 4,3 zloți iar cea maghiară în culoarul 315,5 – 317 forinți.

Perechea euro/dolar fluctua pe piețele internaționale intre 1,1303 și 1,1327 dolari.

Indicele bitcoin calculat de Bloomberg s-a plasat marți la prânz la circa 3.900 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00. Rubrica este realizată de Radu Georgescu – DOMUS M&D

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply