Get this Widget

Astronauții NASA vor zbura spre Marte în 2033

0

Astronauții NASA vor zbura spre Marte în 2033. Cel puțin asta își dorește președintele Donald Trump, care încearcă să câștige ceva capital de imagine de pe urma agenţiei spaţiale americane .

Informația zborului către Marte a fost făcută publică de către administratorul agenţiei spaţiale americane (NASA), Jim Bridenstine. El a declarat că revenirea astronauţilor americani pe Lună, anunţată pentru anul 2024, vizează pregătirea sosirii primului om pe Planeta Roșie, în 2033.

Vrem să reuşim să asolizăm pe Marte în 2033. Putem să devansăm data asolizării pe Marte devansând asolizarea pe Lună. Luna este un fel de banc de probă”, a spus Jim Bridenstine, în timpul unei audieri în Congresul american.

Trump vrea mai repede pe Lună

Declarația intervine în contextul în care NASA a fost somată să îşi urgenteze activităţile. Săptămâna trecută, preşedintele american, prin vocea vicepreşedintelui Mike Pence, a devansat cu patru ani calendarul revenirii americane pe Lună, din 2028 în 2024. Anul nu este ales întâmplător, ci ar putea fi ultimul an dintr-un posibil al doilea mandat al preşedintelui Trump.

Cu toate acestea, mulți experţi şi membri ai Congresului din Washington se îndoiesc de capacitatea NASA de a respecta acest nou termen limită, din cauza întârzierilor acumulate în dezvoltarea noii rachete americane ce ar putea fi folosită pentru misiuni lunare, Space Launch System (SLS), construită de Boeing.

O misiune pe Marte ar dura cel puţin doi ani, din cauza distanţei, în timp ce o călătorie spre Lună necesită doar trei zile.

Lansarea şi revenirea dinspre Marte pot fi organizate doar atunci când “Planeta Roşie” şi Terra se situează de aceeaşi parte a Soarelui, fenomen care se petrece aproximativ la fiecare 26 de luni şi care va avea loc în 2031, 2033, etc.

În 2017, o lege de finanţare a NASA a fixat anul 2033 ca dată a lansării primei misiuni spre Marte cu echipaj uman, însă agenţia spaţială americană vorbea adeseori despre “anii 2030” în comunicatele sale oficiale publicate în ultimele luni.

Scopul misiunii pe Lună

Scopul misiunii pe Lună, anunțată pentru 2024, a fost stabilit de NASA, care doreşte să înveţe să extragă şi să exploateze tonele de gheaţă prezente la polul sudic al Lunii. “Gheaţa din apă reprezintă aer de respirat, apă de băut, dar şi carburant. Obiectivul nu este doar acela de a duce oameni pe suprafaţa lunară, ci de a dovedi că putem să trăim şi să locuim într-o altă lume”,  a spus Jim Bridenstine.

Autor: Mihai Colț
Foto: Pixabay.com

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply