Get this Widget

Au fost emise coduri de vreme extremă pentru trei sferturi din țară

0

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, atât avertizări Cod galben, valabile până duminică dimineaţă, dar şi avertizări Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată, valabile până sâmbătă seara în majoritatea regiunilor.

Astfel, în intervalul 29 iunie, ora 15:00 – 30 iunie, ora 6:00, conform avertizării Cod portocaliu, ce vizează 12 judeţe, în jumătatea de nord a Moldovei, zona Carpaţilor Orientali, local în Maramureş şi în sud-estul Transilvaniei temporar va ploua abundent şi se vor acumula cantităţi de apă de 40 – 50 l/mp şi pe arii restrânse de 60 – 70 l/mp.

Ulterior, în cursul zilei de 30 iunie, între orele 6:00 – 23:00, avertizarea de vreme rea va fi restrânsă la 10 judeţe. Local, în Moldova, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali temporar va ploua abundent şi se vor acumula cantităţi de apă de 50 l/mp şi, izolat, 60 – 70 l/mp.

De asemenea, un Cod galben de vreme rea va fi în vigoare în intervalul 29 iunie, ora 11:30 – 30 iunie, ora 6:00, în 24 de judeţe din cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în Transilvania, Maramureş, Crişana, Banat, nordul Munteniei şi zona montană şi deluroasa a Olteniei. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 25 l/mp şi, izolat, de 40 – 50 l/mp.

Totodată, Codul galben va continua să fie valabil în alte 22 de judeţe, în intervalul 30 iunie, ora 6:00 – 1 iulie, ora 6:00, în cea mai mare parte a Moldovei, Transilvaniei şi Maramureşului, precum şi în jumătatea de nord a Munteniei şi în zona montană a Olteniei, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat grindina. Şi în aceste regiuni, se vor înregistra cantităţi de apă de peste 25 l/mp şi, izolat, de 40 – 50 l/mp.

Meteorologii precizează, totodată, că manifestări ale instabilităţii atmosferice vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse şi pentru intervale mai scurte de timp.

Foto:Pixabay.com
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply