Get this Widget
Cursul BNR
22 Ian 2018
 EURO = 4.6656 RON
 USD = 3.8059 RON
Cursul BNR
19 Ian 2018
 EURO = 4.6614 RON
 USD = 3.7984 RON
Mountain View
Mountain View

BNM organizează concurs pentru specialiști în domeniul graficii și designului monetar

0

Banca Națională a Moldovei (BNM) anunță preselecția specialiștilor în grafică și design, care vor putea executa conceptele grafice ale monedelor și bancnotelor jubiliare și comemorative emise de banca centrală.

Vor fi acceptați candidații care vor prezenta unul sau mai multe proiecte grafice (nu mai mult de trei), cu temele: „25 de ani de la introducerea leului moldovenesc”, în mod obligatoriu și, facultativ,, o personalitate notorie din istoria și cultura națională” sau un „monument de istorie și arhitectură”.

Candidații aleși vor fi incluși în Lista specialiștilor din domeniul designului grafic care colaborează cu Banca Națională pentru emisiile numismatice.

La preselecție pot participa persoane fizice sau juridice, inclusiv din afara Republicii Moldova, specializate în domeniul graficii și designului. Aceștia vor fi selectați de o comisie a BNM în baza următoarelor criterii:

  • originalitate
  • creativitate conceptuală
  • coerența elementelor de design
  • fezabilitatea desenelor la producerea monedelor

Persoanele preselectate vor fi incluse în lista specialiștilor din domeniul designului grafic și vor putea colabora cu BNM pentru emisiile numismatice viitoare. Autorii vor beneficia de onorarii între 5.000 și 10.000 de lei pentru fiecare design aprobat de către BNM. Totodată, numele acestora vor fi promovate pe pagina web a BNM și pe rețelele de socializare. Autorii selectați vor confirma lipsa antecedentelor penale la semnarea contractelor cu Banca Națională. Pictorii și graficienii care au colaborat deja cu BNM vor fi incluși în listă din oficiu.

Participanții sunt invitați să prezinte un Curriculum Vitae și alte lucrări din portofoliul personal (desene, schițe, pagină web personală etc.).

Schițele de design și informația solicitată vor fi depuse în plic sigilat, cu titlul „Concurs pentru emisiile numismatice”, până pe data de 17 septembrie 2018, ora 14°°, la Banca Națională a Moldovei: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, MD-2005, Republica Moldova, oficiul corespondență, bir.143, et.1. sau prin poșta electronică: consultare@bnm.md

Prima monedă comemorativă a fost emisă în anul 1996 și este dedicată aniversări a 5-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova.  În prezent, colecția include 130 de tematici de monede și bancnote comemorative și jubiliare și cuprinde seriile: „Evenimente istorice”, „Personalități”, „Aleea clasicilor din Grădina publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, „Femei celebre”, „Cartea Roșie a Republicii Moldova”, „Locașuri sfinte”, „Sărbători, cultură, tradiții”,  „Știință și inovare”, „Conace boierești”, „Sport” și „Monumentele Moldovei”.

Monedele jubiliare și comemorative sunt confecționate în special din aur sau argint.

Autor: Stelly Rusnac
Foto: Banca Națională a Moldovei
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply