Brânza frământată de Teaca, noul produs românesc inclus în registrul indicaţiilor geografice protejate

Brânza frământată de Teaca este noul produs românesc pe care Comisia Europeană l-a introdus în registrul indicaţiilor geografice protejate (IGP). Preparatul este obţinut din lapte de vacă crud, nepasteurizat, prelucrat prin procedee specifice de închegare, dospire, maturare, sărare şi frământare.

„Forma şi greutatea bucăţilor este dată de vezica naturală de porc în care brânza frământată este ambalată. Produsul «Brânză frământată de Teaca» se comercializează în membrane naturale simple sau protejate cu amestecuri de ceruri pentru brânzeturi. Se poate comercializa şi feliat”, precizează reprezentanţa Comisiei Europene în România.

Caracteristicile brânzei nu pot fi reproduse cu exactitate în afara acestui context cultural şi geografic, întrucât ele depind de capacitatea producătorilor locali de a interpreta şi controla fiecare etapă a procesului.

„Această expertiză a fost transmisă din generaţie în generaţie şi constituie un element central al identităţii comunităţii, asociind numele produsului cu gustul, textura şi calitatea aşteptate de consumatori”, au explicat reprezentanții CE.

Autor: Victoria Preda
Foto: Comisia Europeană în România

Mai multe articole

Știrile zilei