Cadrele medicale încep acțiunile în instanță pentru obținerea stimulentelor de risc și a sporului de 30% pentru perioada stării de urgenţă. Deja, la nivelul instanțelor din Iași, au fost deschise 37 de procese, în care reclamanți sunt aproximativ 2.000 de membri ai filialei ieşene a federaţiei sindicale Sanitas.
Informația a fost furnizată de liderului Santias Iaşi, Iulian Cozianu, care a explicat că, începând din luna decembrie 2020 şi până în prezent au fost deschise în instanţă 37 de procese. Acțiunile au fost pornite din cauza faptului că 2.000 de asistenţi medicali, infirmieri, brancardieri, personal TESA sau asistenţi sociali din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sunt nemulţumiţi că nu au primit nici acum drepturile salariale promise.
„La început au fost 16 acţiuni deschise în instanţă, după care au mai fost depuse câteva dosare, iar în cursul săptămânii trecute am depus încă 21, toate fiind doar ale membrilor sindicatului Sanitas. Până acum au fost deschide dosare ale membrilor Sanitas din oraşele Podu Iloaiei, Hârlău, Răducăneni sau din secţii ale Spitalului „Sf. Maria” din Iaşi, Spitalului „Sf.Spiridon” din Iaşi, Institutului de Psihiatrie Socola din Iaşi, Spitalului de Boli Infecţioase. Continuă strângerea de semnături pentru deschiderea de noi procese întrucât numărul celor care nu şi-au primit stimulentul de risc sau sporul de 30% este mult mai mare„, a declarat, pentru AGERPRES, Iulian Cozianu.
Autor: Sofia Filip
Foto: Arhiva Ordinea Zilei