Sportivii din România au încheiat Campionatele Europene de canotaj de la Varese (Italia) cu două medalii de aur și patru de argint.
Aurul a fost câștigat la dublu vâsle feminin (Nicoleta-Ancuţa Bodnar şi Simona Geanina Radiş) şi opt plus unu feminin (Maria-Magdalena Rusu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu şi Daniela Druncea).
Delegația tricolor și-a adjudecat și patru medalii de argint: la dublu rame feminin (Adriana Ailincăi şi Iuliana Buhuş), simplu vâsle feminin, categorie uşoară (Gianina-Elena Beleagă), patru rame masculin (Mihăiţă-Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan-Constantin Berariu şi Cosmin Pascari) şi opt plus unu masculin (Alexandru Chioseaua, Florin-Sorin Lehaci, Constantin Radu, Sergiu-Vasile Bejan, Vlad-Dragoş Aicoboae, Constantin Adam, Florin Arteni-Fîntînariu, Ciprian Huc şi Adrian Munteanu).
În urma rezultatelor obținute, România a încheiat pe locul patru în clasamentul general pe medalii (2-4-0), după Marea Britanie (5-4-3), Italia (3-3-2) şi Olanda (2-4-3).
Anul trecut, țara noastră a încheiat competiția tot cu şase medalii, dar patru de aur, una de argint şi una de bronz.
La ediţia de la Poznan, argintul a fost cucerit la opt plus unu masculin (Alexandru Chioseaua, Florin-Sorin Lehaci, Constantin Radu, Sergiu-Vasile Bejan, Vlad-Dragoş Aicoboae, Constantin Adam, Florin Arteni-Fîntînariu, Ciprian Huc, Adrian Munteanu), iar bronzul a fost adus la dublu vâsle feminin, categorie uşoară (Ionela-Livia Cozmiuc, Gianina-Elena Beleagă).
În 2020 aurul a fost obţinut la dublu rame feminin (Adriana Ailincăi, Iuliana Buhuş), dublu rame masculin (Marius-Vasile Cozmiuc, Ciprian Tudosă), dublu vâsle feminin (Nicoleta-Ancuţa Bodnar, Simona Geanina Radiş) şi opt plus unu feminin (Maria-Magdalena Rusu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Georgiana Dedu, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Maria Tivodariu, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu, Daniela Druncea).
Autor: Mihai Colț
Foto: Federația Română de Canotaj Facebook