Get this Widget

CBRE administrează portofoliul NEPI Rockcastle din București

0

CBRE preia administrarea portofoliului de clădiri de birouri ale NEPI Rockcastle din București. Este vorba despre Floreasca Business Park, The Lakeview și Aviatorilor 8 (fostă Victoriei Office). Suprafața totală închiriabilă a acestor proiecte este de 70.580 m2.

Astfel, portofoliul local de administrare a proprietăților al CBRE atinge 770.000 m2, din care 410.000 m2 sunt birouri și 360.000 m2 reprezintă spații comerciale. Acordul dintre cele doua companii este o premieră pe piața locală, fiind prima dată când NEPI Rockcastle, cel mai mare dezvoltator și proprietar imobiliar privat din România, își externalizează serviciile de administrare a proprietăților.

Fondul de investiții sud-african NEPI Rockcastle, cunoscut în general ca fiind cel mai mare proprietar de centre comerciale din România și Europa Centrală și de Est, deține și un portofoliu impresionant de clădiri de birouri situate în București, Cluj-Napoca și Timișoara.

CBRE și NEPI Rockcastle au deja un parteneriat strategic început în 2015, când ne-am ocupat de închirierea proiectului City Business Centre, în Timișoara. Faptul că NEPI Rockcastle a avut încredere în noi și a decis să-și externalizeze pentru prima dată serviciile de administrare pentru clădirile sale de birouri către CBRE este o dovadă a colaborării foarte bune dintre companiile noastre și a angajamentului echipei noastre de a asigura servicii de cel mai înalt nivel, pentru aceste trei clădiri spectaculoase. Cele trei proprietăți cuprinse în acordul dintre CBRE și NEPI Rockcastle sunt într-adevăr clădiri-reper pentru piața locală de birouri și au contracte de închiriere cu companii importante, locale și internaționale. Suntem convinși că, folosind strategiile și tacticile potrivite de administrare a proprietăților, valoarea de piață a acestor clădiri va crește”, a declarat Luiza Moraru, MRICS, Coordonator al Diviziei de administrare a proprietăților imobiliare a CBRE pentru regiunea Europei Centrale și de Est.

Autor: Ioana Galeș
Foto: CBRE

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply