Get this Widget

China este tot mai deschisă investițiilor străine

0

China este tot mai deschisă investițiilor străine, reducând numărul sectoarelor şi activităţilor economice cu restricţii pentru investiţiile şi companiile din afara țării.

Comisia Naţională pentru Dezvoltare şi Reformă (CNDR) a publicat pe site-ul său o actualizare a listei cu sectoarele supuse restricţiilor pentru investiţii străine, aşa-numita “listă neagră”, care conţine acum 40 de activităţi limitate sau închise pentru investiţiile străine, faţă de 48 în lista anterioară, publicată în iulie 2018.

CNDR precizează că agenţiile naţionale de transport maritim, gaz şi încălzire în oraşele cu peste 500.000 de locuitori nu mai trebuie să fie controlate de entităţi chineze.

De asemenea, se oferă un acces mai amplu la explorarea de petrol şi gaze, agricultură, servicii, minerit şi industria prelucrătoare.

Totodată, se precizează că investitorii străini pot să dezvoltare afaceri cu acţionariat majoritar sau integral – până de curând trebuiau să încheie colaborări cu companii locale pentru a opera în China – în mai multe sectoare.

Noua listă intră în vigoare din 30 iulie 2019.

Autor: Ioana Andrei
Foto: Pixabay.com

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply