„Citeşte româneşte” este un proiect dedicat promovării cărţilor autorilor autohtoni şi realizării unei comunicări mai bune între aceştia şi cititorii lor.
Proiectul îşi doreşte să crească consumul de carte, în general, România aflându-se pe ultimele locuri din Europa la acest capitol, cu aproximativ 20 de milioane de cărţi vândute anual, în timp ce în Italia se comercializează aproximativ 190 de milioane, iar în Franţa 430 de milioane.
Campania „Citește românește” este organizată de Ministerul Culturii și se bucură de sprijinul eMAG, al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Editorilor din România.
Pe platforma eMAG vor fi disponibile peste 2.100 de titluri provenind de la peste 1.100 de autori, din domenii variate, de la cărţi de ficţiune, istorie sau economie, până la cărţi pentru copii, pe pagina dedicată campaniei „Citeşte româneşte” cititorii având la dispoziţie topuri de carte românească, dar şi o secţiune cuprinzând cele mai noi apariţii.