Get this Widget

CITR este administratorul judiciar în procedura insolvenței Octagon

0

CITR a fost desemnat administrator judiciar în procedura insolvenței Octagon Contracting & Engineering, la cererea constructorului, în ședința de pe 5 aprilie a Tribunalului București.

Motivele intrării în insolvență sunt creșterea costurilor cu furnizorii și subcontractorii companiei, precum și creșterea prețurilor materialelor de construcții, în condițiile în care unele dintre cele mai importante contracte ale companiei au fost semnate în 2017, la valoarea și costurile pieței de atunci.

„Ne îndreptăm spre o procedură de reorganizare a companiei, în deplină transparență față de toți partenerii, colaboratorii și angajații noștri. Ne vom respecta toate angajamentele asumate și vom păstra o comunicare deschisă și permanentă pe tot parcursul procesului de restructurare. Activitatea Octagon va continua la aceleași standarde și cu același profesionalism,”explică Alexandros Ignatiadis, fondator și administrator special Octagon.

„Ne propunem să luăm toate măsurile necesare pentru reorganizarea companiei în cel mai scurt timp. În următoarea perioadă vom analiza situația societății și vom contura împreună un plan de reorganizare. Suntem încrezători că împreună cu creditorii și conducerea Octagon vom identifica strategia potrivită pentru redresarea companiei. Activitatea Octagon se va desfășura, ca și până acum, în condiții normale,”declară Mircea Cotigă, Senior Partner CITR.

Autor: Mihai Colț
Foto: CITR/ Octagon Contracting & Engineering

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply