Get this Widget

Condiții pentru a ocupa postul de asistent maternal profesionist

0

Persoanele care doresc să ocupe postul de asistent maternal profesionist trebuie să îndeplinească mai multe condiții: să fi absolvit minimum 10 clase, să aibă o stare de sănătate fizică și psihică bună (atât solicitantul cât şi persoanele care locuiesc împreună cu acesta), locuință proprietate personală/ sau cu drept de folosință pe minimum 3 ani, să nu aibă condamnare judecătorească rămasă definitivă și să nu desfășoare activități salarizate.

Mihaela Ungureanu, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4 (DGASPC4), a declarat că în zona administrativă pe care o reprezintă se resimte  necesarul de forță de muncă în rândul asistenților maternali. Numărul “părinților de profesie” din Sectorul 4 a scăzut simțitor în ultimii ani, din cauza controlului strict și monitorizării făcute de primărie.

Acum aveți ocazia să schimbați destinul unui copil. DGASPC Sector 4 organizează selecție în vederea ocupării a 18 posturi de asistenți maternali profesioniști, care să primească în grijă un copil aflat într-o situație de dificultate. Ce trebuie să știți despre acest serviciu este că veți primi în grijă unul sau mai mulți copii, cărora le veți oferi creștere, îngrijire și educare, pentru o dezvoltare armonioasă”, au scris reprezentanții DGASPC4, pe pagina de Facebook a instituției sperând să găsească familii dornice să ofere afecțiune unui copil aflat în dificultate și să își asume rolul de părinte.

Persoanele dormice să aplice pentru un astfel de post trebuie să știe că pe lângă condițiile enumerate mai sus este nevoie să aibă domiciliul stabil în Sectorul 4. ”Avem nevoie de familii serioase, care să se implice cu adevărat în creșterea copiilor, mai ales că este vorba de micuți de până la 3 ani, care nu pot fi instituționalizați, ci au nevoie de îngrijire familială”, a subliniat directorul DGASPC4, adăugând că cei interesați de această activitate sunt așteptați la sediul din str. Enache Ion, nr. 1A, etaj 3, cam 14, pentru a afla mai multe despre ce înseamnă să fie un asistent maternal.

Pentru informații suplimentare aceștia pot accesa site-ul www.dgaspc4.ro, sau pot apela numărul de telefon 0372.715.100.

Autor: Victoria Preda
Foto: Pixabay.com / DGASPC4

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply