Get this Widget

CSM București vrea să o păstreze pe Cristina Neagu

0

Clubul Sportiv Municipal ( CSM) București și-a anunțat intenția de a o păstra în echipă pe Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din lume.

La solicitatea sportivei și a agentului său, în dorința de a continua împreună, CSM București i-a făcut în aceste zile o contraofertă Cristinei Neagu și așteaptă acum decizia jucătoarei.

CSM București precizează că oferta pentru noul contract se înscrie în limitele înțelegerii anterioare, atât din punct de vedere salarial, cât și a condițiilor legate de cazare, accidentări, asigurări medicale și condiții de pregătire sportivă. În acest moment Cristinei Neagu îi sunt plătite toate cheltuielile legate de tratament și recuperare, conform contractului în vigoare.

În urmă cu aproape doi ani, Primăria Capitalei, prin Clubul Sportiv Municipal Bucuresti, făcea ani eforturi uriașe pentru a o readuce în țară pe Cristina Neagu. Din respect pentru fanii echipei noastre și pentru cei ai handbalului românesc, acum facem din nou eforturi ca sportiva Cristina Neagu să rămână în România, la CSM București. Primarul General Gabriela Firea și-a arătat aprecierea în nenumărate rânduri față de marea sportivă Cristina Neagu, căreia, de altfel, i-a acordat anul trecut distincția de Cetățean de Onoare al Municipiului București. Cu toate acestea, prin decizia politică a Guvernului, concretizată în proiectul de Buget de stat din acest an, Capitala României a fost văduvită de aproximativ 180 de milioane de euro, adică aproape 25% din bugetul Bucureștiului, ceea ce impune reevaluarea tuturor cheltuielilor Primăriei Capitalei”, se arată într-un comunicat emis de Primăria Capitalei.

Bani de la bugetul PMB

Primăria Capitalei achită anual subvenția pentru energia termică, subvenția pentru transportul public, precum și stimulente medicale și sociale care, pentru mii de bucureșteni, reprezintă un ajutor esențial.

În plus, investițiile în infrastructură derulate de Primăria Capitalei, continuarea programului de consolidări, modernizarea transportului public reprezintă priorități ale Primarului General, Gabriela Firea, care nu pot fi afectate de tăierile bugetare decise de Ministerul de Finanțe.

Primăria Capitalei își reiterează sprijinul pentru dezvoltarea sportului de masă și de mare performanță, însă nu poate susține, cel puțin anul acesta, majorări de cheltuieli care ar putea genera discrepanțe evidente față de alte alocări bugetare necesare dezvoltării orașului sau îmbunatățirii vieții de zi cu zi a bucurestenilor”, se menționează în comunicat.

Cea mai bună jucătoare din lume

Federaţia Internaţională de Handbal (IHF) a nominalizat-o pe Cristina Neagu, interul stânga al naţionalei României şi al echipei CSM Bucureşti, pentru titlul de cea mai bună jucătoare a lumii în 2018.

Cristina Neagu a devenit în 2018 cea mai bună marcatoare din istoria Campionatelor Europene, cu un total de 237 de goluri. Neagu a fost pe locul 3 în topul celor mai bune marcatoare de la Campionatul European de anul trecut, încheiat de tricolore pe poziţia a 4-a. Ea a ratat ultimele două meciuri ale României la EHF EURO 2018 din cauza unei grave accidentări la genunchiul drept, o ruptură a ligamentului încrucişat anterior.

Cu CSM Bucureşti, Neagu a câştigat în 2018 campionatul şi Cupa României, dar şi finala mică a Ligii Campionilor, ea fiind totodată cea mai bună marcatoare a competiţiei în sezonul trecut, cu 110 goluri.

Neagu a fost desemnată cea mai bună handbalistă a lumii în 2010, 2015 şi 2016.

Autor: Mădălina Lazăr
Foto: Cristina Neagu Facebook

 

 

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply