Get this Widget
Mountain View
Mountain View

CU NATALIA ÎN BUCĂTĂRIE: Învață să faci celebra salată Șuba

0

Este aproape nelipsită la masa de sărbătoare, indiferent că este primăvară, vară, toamnă sau iarnă. Prin urmare, aceasta este salata ideală pentru sezonul cald, dar și pentru cel rece. Este vorba despre salata de legume cu hering, pe numele ei scurt salata ” Şuba”, ceea ce se traduce prin – peşte învelit în “blană”.

Denumirea salatei provine din modalitatea în care se prepară salata și anume, în straturi. E ceva asemănător cu salata de boef, dar fără mazare. În schimb, salata are în conținut sfecla roșie. Șuba este una dintre  cele mai îndragite salate întâlnite la mesele de sarbatoare în Republica Moldova, mai ales iarna.

Rețeta are în componență următoarele:

  • 2 cartofi
  • Un morcov mare
  • O sfeclă roșie mijlocie
  • 3 ouă
  • O ceapă mică
  • Un hering sărat sau trei bucăți de fileu gata curățat.

Legumele spălate se fierb în coajă, pentru a-și păstra proprietățile. După răcire se curăță. Ouăle se fierb 10 minute. Heringul se curăță de piele şi oase şi se taie cubuleţe. Ceapa crudă se taie mărunt. Pe un platou se aşează heringul tăiat şi se presară cu ceapă. Al doilea strat sunt cartofii, care se dau prin razatoare, apoi se acoperă cu un strat de maioneză. Urmează morcovii, sfecla, de asemenea unse cu maioneză. Ultimul strat sunt ouale. Pot fi utilizate ca décor flori din legumele folosite în salată, verdeaţă se adaugă după preferinţe. Salata se dă la frigider pentru minim cinci ore.

Poftă bună!

Autor:Natalia Enachi
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply