Get this Widget
Cursul BNR
22 Ian 2018
 EURO = 4.6656 RON
 USD = 3.8059 RON
Cursul BNR
19 Ian 2018
 EURO = 4.6614 RON
 USD = 3.7984 RON
Mountain View
Mountain View

CU NATALIA ÎN BUCĂTĂRIE: Tiramisu, un desert ideal pentru sezonul cald

0

Tiramisu este un desert tradiţional italian. Eu, personal, îl consider delicios și uşor de preparat. Ce poate fi mai frumos pentru o seară caldă de vară decât o porție de Tiramisu cremos şi rece cu o cafea, ceai sau compot din fructe de sezon. Este un desert care are la bază biscuiţi Savoiardi ( pişcoturi), înmuiaţi în cafea şi acoperiţi de o creamă delicioasă, compusă din Mascarpone, ouă şi zahăr.

Pentru această rețetă sunt necesare următoarele ingrediente:

  • Biscuiţi Savoiardi (pişcoturi)
  • Mascarpone – 0,5 kg
  • Ouă – 4 buc
  • Zahăr 4-6 linguri( în funcție de preferințe)
  • Cafea naturală rece – o cană
  • Cacao praf – 2 linguri.

Mod de preparare: separăm albuşurile de gălbenuşuri, în boluri diferite. Trei linguri de zahăr se adaugă la albuşuri si trei la gălbenuşuri.

Mixăm galbenuşurile cu zahărul până se mărește volumul şi capată o culoare mai deschisă, adăugăm mascarpone si mixăm înca un minut, până la omogenizare. Separat, se mixează albuşurile cu zahărul până obţinem o spumă densă. Încorporăm albuşurile în masa de gălbenuş cu ajutorul unei spatula, de jos în sus (fără mixare).

Într-un vas cu pereţii înalţi aşezăm un strat de 0,5 cm de cremă pe care aşezăm un strat de pișcoturi înmuiaţi rapid (1 secundă), în cafea, si iarăşi punem crema. Se repetă procedura, astfel încât ultimul strat să rămână crema care se pudrează uniform cu praful de cacao. Se dă la frigider pentru minim doua ore.

Poftă bună să aveţi!!!

Autor:Natalia Enachi
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply