Get this Widget

Cum poți lua credit cu dobândă suportată de stat?

0

Programul “Investeşte în tine” le oferă posibilitatea românilor de a acesa credite cu dobândă zero de la stat. Împrumuturile pot fi accesate de la CEC începând de luni. Tinerii cu vârste între 16 şi 26 de ani au posibilitatea de a lua un credit de până la 40.000 de lei, iar persoanele cu vârste între 26 şi 55 de ani de până la 35.000 lei.

Executivul a decis că dobânda pentru aceste împrumuturi va fi suportată de la bugetul de stat, iar anii de cursuri sau de studii reprezintă perioadă de graţie.

Ministerul Finanţelor a elaborat la începutul lunii septembrie Normele de aplicare a Programului guvernamental “Investeşte în tine”, prin care tinerii între 16 şi 26 de ani pot lua credite cu dobândă zero de până la 40.000 de lei, iar cei între 26 şi 55 de ani pot primi un credit de până la 35.000 de lei, dacă vor să se dezvolte personal şi profesional, investind în educaţie, în cultură sau în sănătate.

Beneficiarii programului trebuie să să îndeplinească următoarele condiţii de eligibilitate:

  • să fie persoane fizice cu cetăţenie română, cu domiciliul în România;
  • să fie tineri cu vârsta cuprinsă între 16 ani împliniţi şi până la 26 de ani neîmpliniţi la data solicitării creditului inclusiv şi să fie cuprinşi în sistemul de învăţământ sau să efectueze cursuri de specializare, autorizate de Ministerul Educaţiei Naţionale sau, după caz, de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale;
  • persoane cu vârsta între 26 de ani împliniţi şi 55 de ani neîmpliniţi la data solicitării creditului inclusiv, dacă sunt cuprinse în sistemul de învăţământ sau efectuează cursuri de reconversie şi/ sau specializare profesională, autorizate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi, după caz, de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale;
  • să prezinte cel puţin un codebitor, dacă solicitantul nu este angajat.

Procentul de garantare a creditelor acordate prin Program este de 80%, exclusiv dobânzile şi comisioanele aferente, iar plafonul total al garanţiilor de stat care pot fi emise pentru anul 2018 este de 600 de milioane de lei. Bugetul total al subvenţiilor de dobândă şi al comisioanelor este de 5 milioane de lei, suportate din bugetul de stat, prin bugetul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. Valoarea maximă a finanţării garantate de stat este de 40.000 lei, în cazul beneficiarilor cu vârste între 16 ani şi 26 de ani, respectiv 35.000 lei, pentru beneficiarii cu vârste între 26 ani şi 55 ani. Creditele pot fi suplimentate cu 20.000 de lei, pentru toţi beneficiarii dacă sunt angajaţi sau se angajează pe perioada derulării creditului.

Garanţia de stat se acordă prin intermediul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi a Fondului Român de Contragarantare, iar dobânzile, comisioanele şi spezele bancare aferente creditelor garantate se suportă din bugetul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.

Durata maximă de creditare este de 10 ani. De asemenea, programul prevede şi obligaţia instituţiilor de credit finanţatoare de a asigura o perioadă de graţie cel puţin egală cu perioada studiilor, nu mai mult de 5 ani de la data acordării creditului.

Costul total al creditelor acordate în cadrul Programului, care este suportat de la bugetul de stat, se compune din rata dobânzii ROBOR la 3 luni plus o marjă de maximum 2% pe an; marja include toate costurile legate de acordarea şi derularea creditului în toate etapele finanţării; comisionul de analiză perceput de finanţatori, de maximum 0,1% aplicat la valoarea finanţării; comisionul de gestiune a garanţiilor de stat perceput de FNGCIMM şi FRC“, se menţionează în document.

Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva OZ

 

 

 

 

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply