Get this Widget

Două intervenţii de transplant renal la Spitalul “C. I. Parhon” din Iaşi. Donatorul avea virus hepatic C

0

Medicii de la Spitalul “C. I. Parhon” din Iaşi au realizat două intervenţii de transplant renal. Ambii rinichi transplantați au fost prelevaţi de la o persoană aflată în moarte cerebrală la un spital din Oradea. Donatorul avea o particularitate, având virus hepatic C. 

Dr. Ionuţ Nistor, purtatorul de cuvânt al Spitalului “C. I. Parhon”, a declarat, pentru AGERPRES, că o echipă din cadrul unităţii medicale s-a deplasat sâmbătă la Oradea cu ajutorul elicopterului şi echipajului SMURD pentru a preleva rinichii unei persoane aflate în moarte cerebrală. Intervenţia a fost posibilă după ce rudele au fost de acord cu donarea organelor. “Acesta e un lucru neobişnuit până în prezent şi se datorează pe de o parte listei de aşteptare încărcate şi a existenţei de potenţial primitor pe lista de aşteptare din centrul nostru. Pe de altă parte, acest donator avea o particularitate, el fiind cu virus hepatic C prezent“, a declarat dr. Nistor.

Pentru această intervenţie au fost selectaţi şi s-au dovedit a fi compatibili doi pacienţi ai Spitalului “C. I. Parhon” din Iaşi. Este vorba despre o femeie de 42 de ani, din judeţul Iaşi, şi un bărbat în vârstă de 65 de ani, din judeţul Botoşani.

În ceea ce priveşte prezenţa virusului hepatic C, specialistul a spus că deşi acest tip de hepatită este transmisibil prin sânge există protocoale de diagnostic şi tratament care au o rată mare de succes. “Din fericire există şi metode de monitorizare a hepatitei cu virus C, dar şi mai important e faptul că acest tip de hepatită poate fi tratat. Are un tratament care are o rată de succes de 98 – 99 %. Este o rată extraordinar de bună, prin care putem spune că acest tip de hepatită este tratabilă“, a declarat medicul.

De la începutul anului, la Spitalul “C. I. Parhon” din Iaşi au fost efectuate 24 de intervenţii de transplant, numărul fiind mai mare decât în anii precedenţi. “E un record pozitiv pe care sperăm să îl putem fructifica şi în viitor. Echipa de transplant de la Iaşi este pregătită pentru efectuarea a două intervenţii concomitent. Este o echipă tânără. Astfel de intervenţii s-au mai făcut dar era un donator cadaveric şi un donator viu. De data aceasta a fost vorba prelevarea şi transplantarea a doi rinichi de la donator cadaveric, intervenţii care s-au desfăşurat în condiţii foarte bune“, a menţionat reprezentantul unităţii spitaliceşti.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Spitalul “C. I. Parhon” din Iaşi

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply