Get this Widget

E-Distribuție Banat investește 10 milioane de euro într-o stație de transformare

0

E-Distribuție Banat investește 10 milioane de euro într-o stație de transformare. Construcția se realizează în Dumbrăvița, în nordul municipiului Timișoara, pe un teren achiziționat recent de compania energetică.

E-Distribuție Banat  a prezentat planurile sale de investiție Primăriei Dumbrăvița și au fost demarate procedurile pentru obținerea avizelor necesare.

În funcție de durata procedurilor de autorizare și a celor de achiziție, construcția proiectului este prevăzută să înceapă în ultimul trimestru al acestui an, iar finalizarea este estimată pentru primul trimestru al anului 2021.

Noua stație va avea o capacitate totală de 50 MVA (Mega Volt Amper), cu posibilități de amplificare,  asigurată de două transformatoare 110/20 kV, ceea ce va permite asigurarea consumului clienților din zonă alimentați în prezent din alte surse, precum și racordarea de noi consumatori, casnici și industriali, din zona aflată în nordul municipiului Timișoara.

Autor: Mihai Colț
Foto: E-Distribuție Banat
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply