Get this Widget

Euro revine aproape de 4,66 lei

0

Raportul euro/leu a avut o evoluție mai calmă decât cea de miercuri, după pasul înapoi făcut de PSD-ALDE în privința impuneri „taxei pe lăcomie” și a menținerii interesului pentru plasamente considerate mai riscante.

Cursul euro a crescut de la 4,6571 la 4,6598 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,656 – 4,662 lei, după creșterea de acum două zile aproape de 4,67 lei. Cotația de la ora 14:00 se plasa la 4,657 lei.

Media dolarului american a scăzut puternic de la 4,0846 la 4,0610 lei, în timp ce cotațiile din piață au alunecat la 4,057 – 4,099 lei.

Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,13 și 1,135 franci/euro, iar media ei a crescut de la 4,1124 la 4,1148 lei.

Piața monetară este calmă, lichiditatea suficientă asigurând stabilitatea, joi existând o ușoară scădere a indicilor ROBOR pe termen mediu. Indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 3,04 la 3,03%, cel mai redus nivel din ultimele șase luni, iar indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,33%, cel mai scăzut nivel din ultimele şase luni şi jumătate. Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,43% iar cel la 12 luni a coborât de la 3,53 la 3,52%.

Monedele din regiune aveau o evoluție liniștită față de euro. Cea poloneză fluctua între 4,28 și 4,29 zloți, iar cea maghiară între 321,6 și 322,9 forinți.

Rezerva Federală americană a anunţat, acum două zile, creşterea dobânzii sale cheie cu sfert de punct procentual la 2,25 – 2,50%, maxim al ultimilor zece ani, o măsură anticipată de piață.

Investitorii au fost nemulțumiți de mesajul presedintelui Fed, Jerome Powell, care a sugerat că va urma o încetinire a ritmului de majorare a dobânzilor în 2019, numărul modificărilor fiind redus de la trei la două. Pe acest fond, perechea euro/dolar creștea joi de la 1,1380 la 1,1485 dolari, maxim al ultimei luni și jumătate.

Deprecierea monedei americane a făcut ca indicele bitcoin calculat de Bloomberg să crească joi la prânz la 4.032 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00. Rubrica este realizată de Radu Georgescu – DOMUS M&D

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply