Get this Widget

Evoluție calmă a leului

0

Evoluție calmă a leului. Prima  ședință a ultimei luni a anului a fost una calmă pentru leu, care s-a depreciat marginal comparativ cu euro și dolar, în timp ce francul elvețian a scăzut.

Cursul euro a crescut de la 4,6560 la 4,6566 lei, tranzacțiile efectuându-se în culoarul 4,653 – 4,657 lei. Cotația de la ora 14:00 se plasa la 4,653 lei, semn că moneda unică va mai staționa sub pragul de 4,66 lei, în condițiile în care și celelalte monede din regiune aveau o evoluție pozitivă față de euro.

Media dolarului american a urcat de la 4,1008 la 4,1042 lei, în timp ce cotațiile din piață au fluctuat între 4,09 și 4,113 lei.

Moneda elvețiană se deprecia pe piețele internaționale la 1,131 – 1,135 franci/euro, iar media ei a scăzut de la 4,1169 la 4,1102 lei.

După ce a dedulcit luna trecută băncile comerciale cu trei operațiuni de tip repo, prin intermediul cărora ele s-au împrumutat cu un total de circa 28 miliarde lei, prima ședință din decembrie a fost una fără intervenții.

Pe acest fond, indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a crescut ușor de la 3,09 la 3,11%, iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,36%, valori care se mai înregistrau la jumătatea lui septembrie.

Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, s-a oprit la 3,45% iar cel la 12 luni la 3,54%, valori care se mai întâlneau la debutul lunii trecute.

În regiune, moneda poloneză se aprecia față de euro la 4,276 – 4,289 zloți, iar cea maghiară la 322,1 – 323,8 forinți.

Perechea euro/dolar fluctua între 1,1319 și 1,1380 dolari, în ușoară creștere după armistițiul convenit între președinții Donald Trump și Xi Jinping, după încheiere întâlnirii G 20 care s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute la Buenos Aires.

Indicele bitcoin calculat de Bloomberg scădea luni la prânz în jurul valorii de 4.000 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00. Rubrica este realizată de Radu Georgescu – DOMUS M&D

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply