Get this Widget

Festivalul copiilor!

0

Primăria și Consiliul Local Vadu-Săpat vă invită la cea de-a doua ediție a Festivalului copiilor. Evenimentul va avea loc pe 3 iunie, între orele 10.30-19.30.

Locuitorii comunei sunt așteptați pe terenul de folbal și pe spațiul verde adiacent pentru a petrece așa cum se cuvine Ziua Copilului.

Organizatorii evenimentului promit momente speciale!

În cadrul programului pregătit pentru Festivalul Copiilor, elevii Școlii Vadu-Săpat vor susține un spectacol muzical-interactiv. De asemenea, bunicii și părinții, împreună cu cei mici vor asista la piesa de teatru „Tărăboi în mușuroi”. Un clown gigant îi va distra pe cei mici.

În program sunt incluse și alte surprize: magie comică, jocuri interactive, mini discotecă cu profesor de dans, face painting și baloane modelatoare.În plus, copiii se pot delecta la atelierul de creație-handmade sau pot participa la concursul de sumo.

Iar surprizele nu se opresc aici, distracția maximă fiind garantată.

Prima ediție a Festivalului Copiilor din comuna Vadu-Săpat a avut loc anul trecut. Atât cei mici, cât și părinții și bunicii lor s-au bucurat foarte mult că au putut participa la un astfel de eveniment chiar la ei în localitate. Așa că ne-am propus să instituim o tradiție și în fiecare an, în apropierea zilei de 1 iunie, să avem Festivalul Copiilor. Viitorul stă în mâinile acestor copii și este important ca noi să ne implicăm în formarea lor. Trebuie să le încurajăm creativitatea, să le facem cunoscute talentele și să-i ajutăm să se dezvolte cât mai frumos. Îi aștept pe toți locuitorii comunei la Festivalul Copiilor, pentru a ne bucura împreună de acest eveniment dedicat celor mici”, ne-a declarat Constantin Iliescu, primarul comunei Vadu-Săpat, din județul Prahova.

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply