Get this Widget

FOTE 2019. Trei medalii de aur și trei de argint pentru sportivii români

0

Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2019 de la Baku (Azerbaidjan) le-a oferit sportivilor de la noi din țară posibilitatea de a se remarca. Miercuri, echipa feminină de gimnastică artistică a României, formată din Irina Antonia Duţă, Silviana Maria Sfiringu-Gheorghe şi Ioana Andreea Stănciulescu, a cucerit medalia de argint.

După patru zile de competiţii, România ocupă locul 6 în clasamentul pe medalii, cu trei de aur şi trei de argint.

În cadrul competiției de gimnastică artistică, Rusia a ocupat primul loc, cu 108,050 puncte, urmată de România (106,800) şi Marea Britanie (103,850).

Gimnastele din țara noastră au șanse să câștige și alte medalii. Stănciulescu, a doua după calificări (53,700 puncte), şi Sfiringu, a patra (52,000), s-au calificat în finala de la individual compus, în timp de Duţă a terminat pe 12 (50,500).

Silviana Maria Sfiringu-Gheorghe s-a calificat în finala de la bârnă cu a cincea notă (13,150), Stănciulescu a fost a noua la acest aparat (12,800) şi va fi prima rezervă, iar Duţă s-a clasat pe 14 (12,350).

Stănciulescu (13,350 – a doua în calificări) şi Sfiringu (13,050 – a patra) s-au calificat în finala de la sol, în timp ce Irina Antonia Duţă a ocupat locul 6 (12,950), însă nu a prins finala.

Ioana Stănciulescu a prins finala de la paralele cu a doua notă (13,150), Duţă a fost a 16-a în calificări (12,450), iar Sfiringu a 38-a (11,350).

La sărituri, Stănciulescu (14,000) şi Sfiringu (13,975) vor intra în finală cu cele mai mari medii.

Aur pentru judoka Giorgia-Barbara Hagianu

Nu doar gimnastele au obținut rezultate frumoase la Festivalul Olimpic al Tineretului European.

Judoka Giorgia-Barbara Hagianu a cucerit, miercuri, medalia de aur la cat. 40 kg, miercuri, după ce a învins-o în finală pe turcoaica Muberra Guneş.â

Hagianu a intrat direct în semifinalele categoriei, unde a obţinut victoria în faţa franţuzoaicei Ghjuliana Ballo.

De asemenea, înotătorul român David Popovici şi judoka Robert-Alexandru Matei au cucerit, miercuri, medalii de aur, respectiv argint.

Popovici s-a impus în finala probei de 100 m liber cu timpul de 49 sec 82/100, fiind urmat de britanicul Jacob Whittle, 49 sec 99/100, şi de danezul Rasmus Nickelsen, 50 sec 22/100.

La judo, la cat. 50 kg, Robert-Alexandru Matei a obţinut argintul după ce a fost învins în finală de georgianul Nika Baciaşvili. Matei a trecut în sferturi de israelianul Ariel Shulman, iar în semifinale a câştigat în faţa ucraineanului Nikita Goloborodko.

Și la lupte avem două medalii. Este vorba despre aurul câștigat de Georgiana Lavinia Antuca (cat. 46 kg) şi de argintul cucerit de Ana-Maria Pîrvu (cat. 49 kg).

România este reprezentată de 103 sportivi la cea de-a 15-a ediţie de vară a Festivalului Olimpic al Tineretului European, programată în perioada 21-27 iulie la Baku, capitala Azerbaidjanului. Sportivii cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani vor lua startul în întrecerile de atletism, ciclism, gimnastica artistică, handbal, înot, judo, lupte, tenis şi volei, opt dintre cele zece sporturi din competiţie.

Autor: Mihai Colț
Foto: Fedrația Română de Gimnastică/ EYOF BAKU 2019

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply