Get this Widget

HAGAG Development Europe investește 90 de milioane euro în H Pipera Lake

0

Dezvoltatorul imobiliar HAGAG Development Europe, parte a HAGAG Group din Israel, demarează lucrările de construcție pentru cel mai amplu proiect rezidențial al său: H Pipera Lake. Din totalul de 390 de apartamente ce urmează a fi livrate în prima fază 45% au fost deja vândute.

Cu o investiție totală estimată la 90 de milioane de euro H Pipera Lake a primit autorizația de construcție și va fi dezvoltat în trei etape, pe o suprafață totală de teren de 57.000 metri pătrăți. Prima fază a construcției va livra 5 clădiri a câte 78 de apartamente de tip studio dublu, 2 și 3 camere și un regim de înălțime P+6E+7R. Unitățile vor avea suprafețe construite cuprinse între 55 mp şi 97 mp. Prima etapă a construcției va fi finalizată la finalul anului 2020.

Am decis să investim în România deoarece am simțit potențialul enorm al pieții și suntem convinși că H Pipera Lake va aduce un plus de valoare zonei de nord a capitalei. Ne bucurăm să începem construcția primei faze cu un grad de ocupare de 45%. Acest procentaj este expresia clară a interesului pe care oamenii îl manifestă vizavi de proiect, dar și o confirmare a faptului că piața este, în continuare, dinamică. România rămâne pentru noi o alegere strategică și plănuim să adăugăm noi proprietăți în portofoliul local al companiei, dar și să lansăm noi proiecte”, a declarat Yitzhak Hagag, Chairman and board controller al Hagag Group.

H Pipera Lake este un proiect de mari dimensiuni, iar demararea lucrărilor de construcție marchează un moment important în extinderea companiei pe piața locală. Amplasat într-o zonă în continuă dezvoltare și care găzduiește astăzi mai mult de 1.200.000 de metri pătrați de spații de birouri, H Pipera Lake își propune să devină căminul ideal pentru toți cei care își desfășoară activitățile zilnice în cardul polului de birouri din vecinătate, dar și pentru persoanele care sunt în căutarea unei locuințe ferite de agitația orașului și totuși aproape de punctele de interes ale unui trai modern: supermaketuri, cetre comerciale, restaurante, etc.”, a adăugat Ana – Maria Pop, Chief Operating Officer în cadrul Hagag Development Europe.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Hagag Development Europe
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply