Get this Widget

Harta Flanco include 100 de orașe

0

Flanco s-a extins în 100 de orașe din țară. Lanțul de retail a inaugurat vineri primul său magazin din Odobești, județul Vrancea, ajungând astfel la o rețea de 139 de magazine, localizate în 100 de orașe din întreaga țară.

Cu o suprafață totală de 116 mp, magazinul din Odobești și cei patru angajați și-au întâmpinat primii clienți cu oferte speciale, produse electro-IT și tehnologii de ultimă generație, precum și cu toate serviciile puse la dispoziție de Flanco la nivel național – soluții de finanțare avantajoase, livrare la domiciliu și garanție extinsă”, spune Mihai Barbu, Director Vânzări Flanco Retail.

Retailerul își propune ca până la finalul anului să deschidă aproximativ 20 de magazine și să își consolideze, astfel, prezența pe întreg teritoriul tării, în special în orașe mici și mijlocii.

Am început anul în forță, cu deschideri de magazine în Borșa (jud. Maramureș), Vulcan (jud. Hunedoara), Moreni (jud. Dâmbovița) și Toplița (jud. Harghita). Odată cu deschiderea din Odobești, ne-am bucurat să atingem <<jalonul>> de 100 de orașe în care Flanco este prezent, însă nu ne oprim aici. Doar în următoarea lună avem deja planificate alte trei inaugurări de magazine, două dintre ele în premieră pentru orașele respective”, subliniazăDragoș Sîrbu, CEO Flanco Retail.

Pe 12 aprilie, Flanco va deschide primele sale magazine din Pucioasa (jud. Dâmbovița) și Gherla (jud. Cluj), iar pe 10 mai va inaugura un al doilea magazin în Roman (jud. Neamț).

Autor: Mădălina Lazăr
Foto: Flanco
Facebook Comments

Share.

Leave A Reply