Get this Widget

Horoscop pentru luni, 12 august 2019

0

BERBEC

Debutul săptămânii îți aduce în atenție relațiile socio-profesionale. Sunt posibile discutii tensionate cu șefii sau cu autoritățile, de aceea fii prudent. Faptul că acasă în familie este o perioada încărcată, cu multe treburi și aranjamente gospodărești, îți va diminua serios activitatea profesională. Imaginea ta în ochii lumii poate avea de suferit. Dozează-ți eforturile, astfel încât să faci față și îndatoririlor de la locul de muncă.

TAUR

Se anunță vești despre și din străinătate. Există nemulțumiri și neînțelegeri vizavi de călătorii și relații cu persoanele aflate departe de granițele țării. Pe de altă parte, bine ar fi să-ți îndrepți atenția și eforturile către pregătirea profesională. Este o perioadă favorabilă îmbogățirii bagajului educațional, fie prin parcurgerea unor programe de formare personală și profesională, fie prin participarea la examene, probe sau interviuri. Ordonează-ți prioritățile!

GEMENI

Ziua este propice evaluării plasamentelor financiare și analizării bugetului de venituri și cheltuieli. Se pare că ai restanțe la achitarea facturilor, taxelor sau altor tipturi de datorii, aspecte cu care te poți confrunta frecvent deocamdată. Fii prudent, ține o evidență strictă a cheltuielilor și evită invesțiile incerte, alături de oameni puțin cunoscuți. După-amiază îți vei schimba registrul priorităților și îți vei îndrepta gândurile către subiecte și discipline neconvenționale.

RAC

Astăzi este posibil ca partenerul de viață, de afaceri și colaboratorii să capete o importanță deosebită pentru tine. Ești nemulțumit de evenimentele petrecute în segmentul relațiilor parteneriale, însă cu puțin efort și bunavoință poți depăși orice neplăcere. Este bine să fii pregătit pentru schimbări majore, în special în ceea ce privește relațiile și contractele socio-profesionale. Unele se pot destrama cât ai clipi, altele se pot reconfigura.

LEU

Relațiile de muncă te preocupă în mod special. Ai dori să faci mai multe la serviciu, însă colegii și șefii îți pun bețe în roate. Selectează-ți prioritățile, ocupă-te doar de îndatoririle tale și evită provocările celorlalți. O discuție de taină cu cineva din domeniul profesional îți poate oferi sfaturi și soluții bune pentru activitatea pe care o desfășori. Prudență la sănătatea aparatului osos și digestiv, pentru că există riscul de accentuare a unor afecțiuni!

FECIOARA

Dorința de a-ți pune în valoare talentele native este la cote înalte. Posibil să fi neglijat în ultimul timp hobby-urile, așa încât astăzi este bine să-ți îndrepți atenția și eforturile către unul drag sufletului tău. Acordă o atenție mai mare activităților sociale. Persoana iubită sau copiii se pot îndepărta de tine, îți pot spune lucruri neplăcute, însă poate pe undeva au dreptate. Gândește-te pe îndelete le cele auzite și vezi unde poți să aplici corecțiile necesare.

BALANȚA

Familia și problemele ei devin prioritare astăzi. Recomandabil este să petreci mai mult timp cu membrii acesteia și să ții cont de nevoile sau doleanțele fiecăruia. Stările tale de spirit pot fluctua mult, pentru că nostalgia trecutului și dorul de confortul și siguranța copilăriei vor fi prezente. Controlează-ți reacțiile și ostoiește-ți pofta de joacă prin activități recreative alături de cei dragi.

SCORPION

Mentalul îți poate juca feste, așa încât fii prudent la gânduri, vorbe și fapte. Emotivitatea va fi la cote înalte și de aici și reacțiile tale vizavi de problemelor celor apropiați pot fi contradictorii. Rudele și prietenii apropiați îți vor cere ajutorul, fie în chestiuni materiale, fie vor sfaturi de la tine. Evită eforturile fizice și mentale mari. După-amiază s-ar putea să pleci într-o călătorie scurtă sau poți face planuri în acest sens.

SĂGETĂTOR

Se anunță schimbări legate de câștigurile tale din activitatea desfășurată la un serviciu. Există și varianta să primești bani, favoruri sau cadouri, însă sunt minore și nu se întrezăresc altele. Deocamdată se pare că ai noroc și deschidere la banii și bunurile altora, în special cele ale partenerului de viață. Evită cheltuielile nefondate și ai grijă să îți achiți la timp facturile și datoriile de orice fel.

CAPRICORN

Dorința de nou îți dă târcoale întreaga zi. Sunt momente favorabile pentru începerea unei diete, a unui program de întreținere fizică și psihică sau de hoinărit prin magazinele preferate. Ești destul de schimbător în vorbe și fapte, iar de aici relațiile cu ceilalți devin deficitare. Ocupă-te doar de treburile tale și evită implicarea în ale altora. După-amiază ar fi bine să stai de vorbă cu tine însuți și să îți alcătuiești planuri noi de viitor.

VĂRSĂTOR

Se pare că astăzi te vei cufunda în visare și cu greu poți fi scos din ale tale. Sentimentul de melancolie care te încearcă astăzi se datorează unor alegeri greșite făcute mai demult și care te-au adus în situații neplăcute, în special la serviciu. Pe de altă parte, sănătatea este vulnerabilă pe segmentele aparatului osos și digestiv, de aceea fii prudent. Liniștește-ți sufletul prin detașare de cotidian, plimbă-te în aer liber și odihnește-te mai mult.

PEȘTI

Contextul astral de astăzi te predipune la schimbarea țelurilor și atitudinii în fața provocărilor vieții. S-ar putea să devii mai atent la nevoile și activitățile comunității sociale din care faci parte. Prieteni și susținători nu prea ai. Recomandabil este să analizezi pe îndelete obiectivele grupurilor cărora vrei să li te alături, pentru că există riscul unor dezamăgiri. De reținut că foarte ușor poți confunda o relație de prietenie cu una sentimentală.

Horoscop oferit de Astrocafe.ro by Nicoleta Svârlefus. PENTRU UN HOROSCOP PERSONALIZAT INTRAȚI PE ASTROCAFE.RO

 

 

 

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply