Get this Widget

Horoscop pentru sâmbătă și duminică, 8-9 iunie 2019

0

BERBEC

Sâmbătă se anunță distracții, peripeții, dar și conexiuni amoroase. Cu persoana iubită este greu să te înțelegi deocamdată, așa încât evită explicațiile sau discursurile delicate. Un hobby te poate ajuta să te relaxezi și să-ți redea pofta de viață. Duminica este potrivită pentru odihnă, dar se pare că nu vei avea parte de ea. Treburile de la serviciu îți vor solicita atenția și eforturile. Sau cele casnice! Oricum, cuvântul de ordine este munca și implicațiile ei.

TAUR

Finalul acestei săptămâni este potrivit treburilor gospodărești, dar și relațiilor cu familia. Este nevoie de eforturi din partea ta pentru a ajunge la un consens cu familia vizavi de patrimoniu sau chestiuni ce privesc spațiul locativ. Ține cont și de sfaturile celor dragi! Cineva din familie poate avea probleme de sănătate și să-ți ceară ajutorul. Duminică, relațiile sentimentale și cele cu copiii devin tensionate și se vor reitera subiecte nelămurite.

GEMENI

Călătoriile pe distanțe scurte ar fi propunerea astrelor pentru acest weekend. Este posibil să mergi în vizită la rude sau prieteni pentru a-i ajuta. Fie că pleci în scop turistic, fie în orice alte scopuri, fii prudent, deoarece neprevăzutul îți poate crea neplăceri. Gândirea și comunicarea sunt distorsionate, astfel încât fii prudent în vorbe. Duminică, familia și treburile casnice te vor solicita din plin. Adună-i pe cei dragi la o masă festivă.

RAC

La sfârșitul acestei săptămâni, chestiunile legate de banii câștigați din munca proprie vor predomina. Se pare că ești nemulțumit de veniturile tale și cu greu deslușești din ce vei câștiga bani pe viitor. Evită speculațiile, împrumuturile sau cheltuielile nefondate. Deocamdată ai șanse și noroc la banii și bunuri suficient. Duminică s-ar putea să primești vizite de la rude sau prieteni sau tu să fii nevoit să mergi la aceștia. Controversele vor fi prezente.

LEU

Weekend-ul acesta este potrivit pentru a te ocupa doar de tine. Îți sunt favorizate tratamentele cosmetice, ședințele de masaj, exercițiile fizice sau alte activități ce vizează sănătatea și întreținerea corpului tău. Duminică, se pare că vei dori să ieși la cumpărături, însă finanțele disponibile lasă mult de dorit. Rezumă-te la strictul necesar deocamdată. Stările tale de spirit sunt fluctuante și de aici au de suferit și relațiile cu ceilalți.

FECIOARA

Sâmbătă ești destul de sensibil, emotiv și fără chef. Sunt momente bune pentru retragere din forfota cotidiană, singurătate sau plimbări în aer liber. Recomandabil este să-ți îndrepți atenția și eforturile doar către propria ta persoană și să-i lași în pace pe ceilalți. Sănătatea este vulnerabilă. Evită tratamentele alopate și îmbrățișează-le pe cele naturiste. Duminică te vei simți mai bine. Planifică-ți o dietă de sezon și mai multă mișcare în aer liber.

BALANȚA

Prima parte a acestui weekend este favorabil întâlnirilor și dialogurilor cu prietenii. Este posibil să fii invitat la evenimente sociale deosebite în care ochii și urechile celorlalți să fie ațintite asupra ta. Totuși, reuniunile cu multă lume te obosesc, astfel că deslușești cu greu ce vor ceilalți de la tine. Duminică vei avea nevoie de odihnă, refacerea forțelor vitale și mult aer proaspăt. Rezervă momente de singurătate și odihnă.

SCORPION

Sfârșitul acestei săptămâni te va aduce în prim-planul vieții sociale. Ori ești nevoit să participi la reuniuni cu persoane importante, ori pur și simplu mergi la un eveniment monden unde devii repede o mică vedetă. De reținut că foarte ușor pot apărea situații neplăcute legate de imaginea ta în fața celorlalți sau legate de statutul tău social. Duminică, se anunță întâlniri sau dialoguri interesante cu prietenii.

SĂGETĂTOR

Sâmbătă ești interesat de filozofie, religie sau discipline spirituale. Se pare că vei avea cu cine să dezvolți aceste subiecte, respectiv cu persoane interesante, unele chiar din afara țării. Culturile și civilizațiile străine pot intra în sfera ta de interes. Te poți gândi la călătorii îndepărtate, dar deocamdată vor rămâne la stadiul de gânduri. Duminică, parcă toată lumea își dorește compania ta. Sunt posibile altercații, de aceea fii prudent.

CAPRICORN

Prima zi a weekend-ului este favorabilă verificării bugetului, achitării facturilor și dialogurilor legate de bani și bunuri administrate în comun cu alții. Fii prudent și evită datoriile, creditele sau speculațiile financiare. Ai șanse mai mari vizavi de câștigurile din muncă proprie, astfel încât nu te baza pe cele ale altora. Duminica este potrivită pentru vizionarea unei piese de teatru, a unui film bun sau participării la reuniuni pe teme spirituale.

VĂRSĂTOR

La finalul acestei săptămâni, astrele îți recomandă să te ocupi pe îndelete de partenerul de viață, de cei de afaceri sau de colaborările și proiectele desfășurate în comun cu alții. Sunt posibile reproșuri, dialoguri contradictorii și dezvăluiri interesante. Fii precaut, ascultă ce ți se spune și evită deciziile pripite. Duminică este nevoie să-ți îndrepți eforturile către capitolul financiar, în speță către verificarea datoriilor sau a banilor și bunurilor comune cu alții.

PEȘTI

Sâmbătă, activitățile din sfera profesională îți vor da bătăi de cap. Rutina și repetiția acțiunilor nu îți este pe plac, dar cu puțin efort vei depăși totul cu bine. Sănătatea este vulnerabilă. Respectă o dieta, mergi mai des la plimbare și odihnește-te suficient. Duminică intervin chestiuni parteneriale. Nemulțumirile există, partenerul de viață este distant, iar celelalte colaborări ale tale necesită revigorare. Detașează-te și ocupă-te mai mult de sufletul tău!

Horoscop oferit de Astrocafe.ro by Nicoleta Svârlefus. PENTRU UN HOROSCOP PERSONALIZAT INTRAȚI PE ASTROCAFE.RO

 

Facebook Comments

Share.

Leave A Reply